- Profesorii amenință cu demisiile.
- Pe 22 mai 2023 a fost declanșată o grevă generală în sistemul de învățământ din România.
- „Trebuie să înțelegem că declanșarea unei astfel de greve presupune întotdeauna un anumit algoritm”, a spus Ruxandra Achim, profesor de română, la Aleph News.
Începe sau nu anul școlar? După grevele de acum câteva luni din sistemul de învățământ, acum situația se repetă, iar profesorii amenință cu demisiile.
Pe 22 mai 2023 a fost declanșată o grevă generală în sistemul de învățământ din România, care a implicat 150.000 de profesori și încă 60.000–70.000 de cadre didactice și auxiliare. Pe 12 iunie 2023, sindicatele au anunțat suspendarea grevei generale, cu condiția ca propunerile lor de majorare a salariilor care au fost acceptate cu câteva zile mai devreme să fie aprobate printr-o ordonanță de urgență a guvernului, care s-a întâmplat între timp.
„Trebuie să înțelegem că declanșarea unei astfel de greve presupune întotdeauna un anumit algoritm, prin urmare, e nevoie de identificarea nevoilor, e nevoie de semnarea anumitor liste, evident, declanșarea unor greve de avertisment. Ca atare, mă gândesc că sunt pași care, în eventualitatea unei astfel de opțiuni, trebuie parcurși. Probabil că nemulțumirile se leagă și de legea salarizării pentru că aceasta ar fi trebuit să fie gata la mijlocul lunii iulie și nici la această dată nu există elemente care să ne lămurească în privința modului de salarizare și, ca atare, nemulțumirile se vor manifesta. Nu am știință deocamdată de declanșarea procedurilor specifice”, a spus Ruxandra Achim, profesor de română, la Aleph News.
Înainte de greva generală, o grevă de avertisment de două ore a avut loc pe 17 mai. O săptămână mai devreme, aproximativ 10.000 de profesori au participat la un marș organizat de sindicatele din educație la București.
Citește și
- Belarus a primit primele arme nucleare, rachetele nucleare tactice Iskander, din Rusia. Ce impact ar putea avea acestea
- La Berlin se deschide azi târgul de tehnologie IFA 2023. 130 de țări își prezintă gama de top a produselor
- Guvernul dezbate noua lege a salarizării. Surse: Guvernul vrea să elimine treptat facilitățile fiscale din IT, construcții și agricultură
The post Profesorii amenință cu o posibilă grevă. Ruxandra Achim: „Probabil că nemulțumirile se leagă și de legea salarizării pentru că aceasta ar fi trebuit să fie gata la mijlocul lunii iulie” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.