Partida reprezintă o nouă confruntare între cele două mari rivale ale ultimului sezon, după ce acestea și-au disputat atât titlul din Campionatul Național, cât și trofeul Erste Liga, competiție regională în care evoluează echipe din România și Ungaria. ACSH Gheorgheni a dominat sezonul 2025-2026, cucerind titlul național după o finală adjudecată cu 2-1 împotriva formației […]
Etichetă: lunii
Trafic feroviar dat peste cap între București Nord și Chitila până la finalul lunii mai
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunțat într-un comunicat de presă că, în perioada 20 aprilie 2026, ora 08:00 – 29 mai 2026, ora 19:00, vor fi executate lucrări de tip Quick Wins pentru eliminarea restricțiilor de viteză și restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii ferate pe linia 100 București – Videle. Lucrările […]
Artemis II ajunge astăzi în spatele Lunii. Ce vor vedea astronauții pe fața nevăzută
Artemis II ajunge astăzi în spatele Lunii. Prima misiune umană către vecinul cosmic după 1972 intră în momentul decisiv Potrivit NASA, survolul părții îndepărtate a Lunii este programat să înceapă luni seară, la 21:45, ora României, și să se încheie marți, la 04:40, timp în care astronauții vor avea ferestrele capsulei orientate spre Lună pentru […]
Zborul rachetei Artemis II în jurul lunii: Racheta a fost lansată cu succes
Racheta Artemis II a fost lansată cu succes Racheta Artemis II a fost lansată cu succes în spațiu în jurul orei 1:34, după ce numărătoarea inversă a fost inițial întreruptă pentru câteva momente. Ea a fost reluată ulterior. Racheta Artemis II a dispărut în cer, iar reprezentanții NASA tocmai au declarat că funcționează „conform specificațiilor”. […]
Proiectul lunar Gateway, în impas. De ce ar avea omenirea nevoie de o stație spațială pe orbita Lunii
Concepută ca o componentă cheie a programului NASA Artemis, această structură are ca scop susținerea revenirii umanității pe Lună, stimularea colaborării internaționale și servirea ca rampă de lansare pentru misiunile viitoare spre Marte, arată The Conversation. Cu toate acestea, întârzierile, creșterile costurilor și disputele politice din Statele Unite alimentează o întrebare fundamentală: este cu adevărat […]
Bugetul de stat întârzie. Tanczos Barna spune că varianta realistă este mijlocul lunii februarie
Oficialul a precizat că actuala coaliție de guvernare este deja în întârziere cu elaborarea bugetului, însă nu mai există spațiu pentru amânări suplimentare. Tanczos Barna a explicat că, deși calendarul este strâns, bugetul de stat trebuie înaintat Parlamentului într-o formă clară, indiferent dacă anumite reforme sau acte normative vor fi finalizate până atunci. „Suntem la […]
Rafinăria Saratov din Rusia a oprit activitatea parțial, în urma atacurilor cu ucrainene drone. Activitatea ar putea fi sistată până la sfârșitul lunii
Activitatea rafinăriei Saratov ar putea fi sistată până la sfârșitul acestei luni, potrivit surselor citate de Reuters. Ca strategie împotriva invaziei, Ucraina a întețit atacurile cu drone cu rază lungă de acțiune, în interiorul Rusiei cu scopul de a distruge principalele obiective: rafinăriile de petrol, depozitele, dar și conductele – elemente care reprezintă o sursă […]
Profesorii amenință cu o posibilă grevă. Ruxandra Achim: „Probabil că nemulțumirile se leagă și de legea salarizării pentru că aceasta ar fi trebuit să fie gata la mijlocul lunii iulie”
Profesorii amenință cu demisiile. Pe 22 mai 2023 a fost declanșată o grevă generală în sistemul de învățământ din România. „Trebuie să înțelegem că declanșarea unei astfel de greve presupune întotdeauna un anumit algoritm”, a spus Ruxandra Achim, profesor de română, la Aleph News. Începe sau nu anul școlar? După grevele de acum câteva luni […]
LIVE UPDATE. 389 zile de invazie rusă. Alți 880 de soldați ruși au fost uciși. Grupul Wagner vrea să recruteze 30.000 de noi luptători până la jumătatea lunii mai
Oficialii ucraineni au susținut că aproximativ 30.000 dintre luptătorii lui Wagner au dezertat sau au fost uciși sau răniți. Grupul de mercenari Wagner din Rusia intenționează să recruteze aproximativ 30.000 de noi luptători. Alte cinci tancuri, șapte vehicule blindate de luptă și opt sisteme de artilerie au fost dezactivate de forțele ucrainene. Alți 880 de […]
KIA pregătește lansarea SUV-ului electric EV9 pentru finalul lunii martie
Kia Corporation a dezvăluit imagini complete ale designului exterior și interior ale modelului Kia EV9, primul său SUV 100% electric cu trei rânduri de scaune. Conform producătorului, „Kia EV9 reprezintă un pas înainte crucial în călătoria companiei spre a deveni un furnizor de soluții de mobilitate sustenabilă”. Prezența vizuală a modelului EV9 este inspirată de […]



