Flux Stiri

Noul sezon de hochei pe gheață va fi deschis de Supercupa României, la finalul lunii august

Partida reprezintă o nouă confruntare între cele două mari rivale ale ultimului sezon, după ce acestea și-au disputat atât titlul din Campionatul Național, cât și trofeul Erste Liga, competiție regională în care evoluează echipe din România și Ungaria.

ACSH Gheorgheni a dominat sezonul 2025-2026, cucerind titlul național după o finală adjudecată cu 2-1 împotriva formației CSM Corona, chiar pe gheața patinoarului din Brașov.

ACSH Gheorgheni s-a impus și în finala Erste Liga, câștigată cu 4-1 la general împotriva Coronei Brașov.

De cealaltă parte, Corona și-a luat revanșa în Cupa României, trofeu câștigat după o finală cu Steaua București, învingătoare în semifinală contra campioanei.

Brașovenii vor reprezenta, de asemenea, România în ediția 2026-2027 a IIHF Continental Cup, după ce campioana ACSH Gheorgheni a ales să nu participe în competiția europeană.

potrivit medifax.ro {authorlink}

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Share this:

(Visited 5 times, 5 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *