Flux Stiri

Noul sezon de hochei pe gheață va fi deschis de Supercupa României, la finalul lunii august

Partida reprezintă o nouă confruntare între cele două mari rivale ale ultimului sezon, după ce acestea și-au disputat atât titlul din Campionatul Național, cât și trofeul Erste Liga, competiție regională în care evoluează echipe din România și Ungaria. ACSH Gheorgheni a dominat sezonul 2025-2026, cucerind titlul național după o finală adjudecată cu 2-1 împotriva formației […]

Flux Stiri

Lovitură serioasă pentru Real Madrid. Doi jucători de bază vor lipsi până la finalul sezonului

Éder Militão și Arda Güler s-au accidentat în meciul cu Deportivo Alavés, disputat marți în La Liga, partidă câștigată de Real Madrid cu 2-1. Potrivit informațiilor de clubul spaniol, ambii jucători au suferit leziuni la bicepsul femural: Güler la piciorul drept, iar Militão la cel stâng. Verdictul medical îi scoate din calcule pentru restul sezonului, […]

Flux Stiri

Trafic feroviar dat peste cap între București Nord și Chitila până la finalul lunii mai

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunțat într-un comunicat de presă că, în perioada 20 aprilie 2026, ora 08:00 – 29 mai 2026, ora 19:00, vor fi executate lucrări de tip Quick Wins pentru eliminarea restricțiilor de viteză și restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii ferate pe linia 100 București – Videle. Lucrările […]

Flux Stiri

CSM Oradea și-a asigurat locul 1 la finalul sezonului regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin

CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins CSM Galați, scor 99-70, în etapa a 30-a din sezonul regulat al Ligii Naționale. Partida s-a desfășurat în devans, joi, în Oradea Arena. Orădenii ajung astfel la 22 de victorii și au asigurat locul 1 la încheierea sezonului regulat din LNBM. Este pentru a treia oară când echipa din […]

Flux Stiri

Mircea Lucescu, după finalul preliminariilor CM 2026: Suntem superiori multor formații europene

„Ar fi trebuit să fie o sărbătoare pentru echipă și pentru fotbalul românesc. Rămâne însă amărăciunea necalificării de pe primul loc sau măcar de pe locul secund. Ne așteaptă un baraj complicat pentru absolut toată lumea”, a spus Lucescu la conferința de după partida cu San Marino, scor 7-1, în ultimul meci din grupa preliminară […]

Flux Stiri

ZF: 14% dintre români lucrează în weekend. Lavinia Turcanu, expert HR: „E o tradiție ca finalul de săptămână să fie pentru familie”

Media Uniunii Europene a angajaților care lucrează în weekend e de 19,2%. În Grecia, Italia și Cipru peste 30% dintre angajați lucrează la final de săptămână. Datele Eurostat arată că România e printre ultimele țări în UE la munca în weekend. Ne place să muncim…dar nu în weekend. Suntem printre ultimii în UE la capitolul […]

Flux Stiri

Unde merg miliardarii în vacanță? Caraibe este destinația pentru finalul anului

Miliardarii aleg destinații exclusive pentru sărbătorile de iarnă, precum Davos, St. Barts și Maldive. Aceste locații oferă intimitate, lux și evenimente private de elită. Fiecare destinație reflectă un stil de viață rafinat și exclusivist. Potrivit Forbes, în lume există aproximativ 2.780 de miliardari. Asta înseamnă aproximativ 0,00003% din populația globală. Te-ai întrebat vreodată unde își […]

Flux Stiri

Prima ninsoare în București. Vremea va fi închisă şi rece, cu ploaie, lapoviţă şi ninsori, până la finalul săptămânii

Maximele de azi sunt cu 10°C mai scăzute decât în mod normal. Ploile și lapovița continuă până diseară în sud și centru. La munte va ninge. Săptămâna viitoare va aduce o încălzire semnificativă în mare parte din țară. Ții umbrela aproape azi în mai multe zone din țară, dar mai ales în capitală, unde și […]

Flux Stiri

Săptămâna continuă cu temperaturi calde. Cum va fi vremea la finalul weekend-ului

Te așteaptă dimineți cu ceață în vest și centru, dar amiezile vor fi calde săptămâna aceasta. Norii și ceața lasă loc soarelui în următoarele ore. Cel mai cald va fi în capitală. O răcire de durată se va produce de duminică, dar ploile rămân deficitare. Continui săptămâna cu temperaturi ușor peste normal, așa că nu […]