Flux Stiri

Ziua Mondială a Accidentului Vascular. Peste 60.000 de români suferă un AVC anual

  • Ministerul anunță că a publicat în transparență decizională actele normative pentru un nou program de acțiuni prioritare
  • Ministerul Sănătății: „ Ziua Mondială a Accidentului Vascular este un moment simbolic care atrage atenția asupra importanței programelor de prevenție și diagnostic.”
  • Anual, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral.

Ministerul Sănătății a anunțat că schimbă radical abordarea tratamentului și recuperării pacienților cu AVC. Anunțul a fost făcut duminică, 29 octombrie, zi în care este marcată Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral.

„Ziua Mondială a Accidentului Vascular este un moment simbolic care atrage atenția asupra importanței programelor de prevenție, diagnostic, tratament acut și reabilitare adecvate pentru o patologie care schimbă în mod radical viețile a zeci de mii de români în fiecare an”, arată Ministerul Sănătății.

Ministerul anunță că a introdus, în acest an, un atestat de studii complementare care vizează pregătirea medicilor pentru realizarea procedurilor neurointervenționale, precum tratamentul endovascular al AVC (trombectomia mecanică).

De asemnea, Ministerul anunță că a publicat în transparență decizională actele normative pentru un nou program de acțiuni prioritare, prin care se va aloca finanțare directă pentru neuroreabilitarea precoce a pacienților cu AVC în secțiile de neurologie.

Peste 60.000 de români suferă un AVC

„Anumite categorii de pacienți care în prezent nu beneficiază de inițierea procesului de reabilitare în faza acută a patologiei, atunci când neuroplasticitatea creierului încă permite recuperarea funcțională, vor fi ajutați să-și recâștige mobilitatea, îmbunătățindu-și astfel calitatea vieții”, arată MS:

Conform acestuia, Strategia națională pentru combaterea bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare va mări accesul la prevenție și la tratament pentru pacienții cu AVC. Comisiile de specialitate de cardiologie și neurologie ale Ministerului Sănătății, împreună cu experți din cadrul societăților profesionale și societăților internaționale de profil au lucrat la această strategie aflată în următoarea perioadă în etapa de consultare publică.

Bolile cerebrovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces și dizabilitate în România. Anual, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral.

Ministerul transmite și că, în cursul acestui an, Alexandru Rafila a semnat declarația Stroke Action Plan for Europe (SAP-E), reafirmând angajamentul României pentru combaterea acestei boli, prin implementarea politicilor de sănătate ce urmăresc scăderea numărului de cazuri de AVC și tratarea acestora în centre specializate.

Citește și:

The post Ziua Mondială a Accidentului Vascular. Peste 60.000 de români suferă un AVC anual appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Share this:

(Visited 19 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code