Economice

Zeci de mii de români pot primi înapoi din banii plătiți pe facturile la energie. Mare atenție la contor!

FACTURĂ ENERGIE ELECTRICĂ – Clienții casnici care, în anul 2021, au avut un consum mediu lunar de energie electrică de peste 300 kWh sunt cei care nu au parte de nicio plafonare a prețului la energia electrică, în continuare. OUG 119/2022, care de la 1 septembrie a venit să modifice OUG 27/2022, menține în mare parte prevederile referitoare la pragurile de consum pentru care se plătesc prețurile plafonate și nu schimbă nimic pentru cei care au consumat în 2021 peste 300 kWh lunar, în medie.

Așaadar, acești clienți plătesc prețurile pieței la energie electrică, cele mai mari dintre toți clienții casnici, pentru că restul sunt plafonați. Cei care au consumat, în medie, sub 100 kWh pe lună în 2021, plătesc 0,68 lei/kWh. Cei care au consumat sub 300 kWh pe lună, în medie, în 2021, vor continua să plătească 0,80 lei/kWh pentru primii 255 kW consumați, și prețul pieței, pentru ce vor consuma peste acest nivel.

Există totuși o veste bună pentru cei care, în 2021, au avut un consum mediu lunar de peste 300 kWh și care plătesc acum prețurile neplafonate. Dacă în acest an, ei își reduc consumul sub pragul mediu lunar de 300 kWh, la finalul anului 2022 vor fi și ei reîncadrați în categoria clienților plafonați, iar în februarie, li se va emite o factură de regularizare prin care practic vor primi banii înapoi.

Este foarte important mai ales pentru cei care au avut în 2021 un consum mediu lunar puțin peste pragul de 300 kWh, să zicem 310-320 kWh. Dacă vor fi atenți la consum și vor face o economie nu foarte mare, astfel încât în acest an consumul mediu lunar să fie sub 300 kWh, în februarie vor primi bani înapoi. Și deloc puțini.

Concret, acum un astfel de client care are, să spunem, un preț de 2 lei/kWh de la furnizorul său concurențial, dacă își reduce consumul acum astfel încât la finalul anului 2022 să rezulte o medie anuală de sub 300 kWh, el va primi, la regularizare, diferența dintre acest preț plătit deja și prețul plafonat (0,8 lei/kWh pentru primii 255 kWh consumați lunar și prețul pieței până la ce a consumat până la 300 kWh) pentru tot consumul din aprilie 2022 și până la finalul anului.

Așadar, câștigul va fi substanțial în februarie 2023, pentru cine reușește să facă această economie.

Iată prevederea din OUG 119 referitoare la cele pe care le-ați citit mai sus:

“(8) În cazul clienților casnici care nu pot beneficia de prevederile alin. (1) lit. a) și b) în funcție de consumul anului 2021, dar al căror consum înregistrat în anul 2022 se încadrează în oricare din tranșele de consum prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), precum și în cazul clienților casnici și noncasnici racordați începând cu data de 1 ianuarie 2022, furnizorii emit în luna februarie 2023 facturi de regularizare a consumului facturat anterior aferent perioadei de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, utilizând prețul final conform tranșei aferente de consum, și facturează consumul înregistrat după data reîncadrării la prețul final corespunzător tranșei de consum. În cazul schimbării furnizorului în perioada de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, regularizarea se face de către furnizorul actual doar pentru perioada aplicării contractului de furnizare încheiat cu acesta”

Share this:

(Visited 10 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code