Economice

„Pe termen lung, cred că euro îşi va reveni faţă de dolar. Pe termen scurt, leul îşi va continua tendinţa de uşoară apreciere” – Codirlaşu, CFA

De circa o săptămână, paritatea euro dolar înclină în favoarea dolarului. Aprecierea monedei americane faţă de cea europeană va mai continua probabil o perioadă, cu atât mai mult cu cât, preşedintele FED a dat deja semnalul că în lupta SUA contra inflaţiei se va continua majorarea dobânzilor în timp ce Banca Central Europeană a dat de înţeles că va fi ceva mai prudentă în majorarea dobânzilor în lupta contra inflaţiei. „În acest context, cred că diferenţialul de dobândă între cele două economii se va majora ceea ce va favoriza în continuare aprecierea dolarului faţă de euro”, consideră Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte CFA România şi Asociaţia Analiştilor Financiar Bancari din România.

Codirlaşu apreciază totuşi că, pe termen lung se va reveni la ordinea consacrată în privinţa parităţii euro dolar, dar că acest lucru depinde foarte mult şi de evoluţia războiului Rusia Ucraina. În opinia sa, anul viitor economia Uniunii Europene îşi va dobândi total independenţa faţă de gazul rusesc, fapt care va contribui la întărirea monedei unice europene. Ca argumente, vicepreşedintele CFA aduce în atenţia pubşică situaţia Germaniei care şi-a asigurat 82% din necesarul energetic, iar luna trecuta a mai importat de la ruşi doar 5% din gazele necesare Germaniei. Este foarte probabil ca în acest context, Germania care este principala economie a Uniunii Europene să fie total nepăsătoare faţă de evoluţia importurilor energetice din Rusia.

În privinţa evoluţiei cursului de schimb pe piaţa internă este clar că preţul euro şi dolar va fi stabilit în funcţie de evoluţia pieţelor internaţionale, în timp ce leul, văzut ca o ancoră anti-inflaţionistă îşi va continua pe termen scurt tendinţa de uşoară apreciere din ultima perioadă, aprecierea dolarului fiind văzută ca un ajutor, după cum apreciază economistul. În ceea ce priveşte evoluţia ROBOR şi a dobânzilor, Adrian Codirlaşu precizează că situaţia s-a stabilizat, cu atât mai mult cu cât guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a dat să se înţeleagă că, în acest an, vor mai avea loc două modificări de dobândă, dar de mai mică amploare decât ultimele două care au fost de 1% şi 0,75%. „Am putea avea astfel o majorare de 0,50% şi una de 0,25%, ceea ce ar corespunde unei dobânzi de politică monetară de 6,25% la finalul anului”, spune Codirlaşu. În prezent, dobânda cheie este de 5,5%.

BNR a anunţat, luni, 29 august 2022, un curs de referinţă de 4,8734 lei/euro, 4,8739 lei/dolar, 5,7141 lei/liră sterlină, 5,0576 lei/franc elveţian. Este cel mai mic nivel înregistrat de euro în faţa leului, la cursul de referinţă anunţat de banca centrală, din 8 ianuarie 2021 şi până acum. Dolarul creşte şi rămâne peste euro la cursul BNR şi se apropie de maximul istoric în faţa leului. Mugur Isărescu spunea în ultima sa intervenţie publică faptul că, „despre o tendinţă clară a evoluţiei parităţii euro/dolar şi implicaţiile ei economice se va putea vorbi când paritatea celor două monede va fi de 1,10 la 1 (azi paritatea este de 0,99 la 1).

 

Share this:

(Visited 11 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *