Economice

Florin Cîţu: Adoptarea legii offshore este o urgență a noii sesiuni parlamentare

El a prezentat, într-o conferinţă de presă la sediul central al PNL, provocări pe termen scurt, mediu şi lung.

„În primul rând, provocarea imediată – preţuri la energie. Au fost găsite câteva soluţii pe termen scurt, dar ele nu sunt de ajuns. Compensarea unei părţi din factură rezolvă problema câteva luni de zile, nu rezolvă problema pe termen lung. În continuare susţin un pact sau un program de investiţii transpartinic care să aloce o sumă clară de investiţii în sistemul energetic şi care să ducă la securitatea energetică a României până în 2026, până în momentul în care vom începe şi exploatarea în offshore. O urgenţă pentru această sesiune, şi aş spune eu în primele săptămâni din această sesiune, o reprezintă adoptarea legii offshore, care ţine de această securitate energetică a României”, a spus Cîţu, la sediul central al PNL.

El a precizat că o altă provocare este inflaţia. De asemenea, Cîţu a menţionat ca un pericol pe termen scurt dobânzile, pentru care este necesar menţinerea programului de reducere a deficitului.

„Banca Naţională a dat deja semnalul şi a început să crească dobânzile. Este teritoriul Băncii Centrale, poate să fie ajutată, dar important este ca rata inflaţiei să nu rămână mult peste estimările Băncii Centrale. Cu cât rămânem mai mult peste estimările Băncii Centrale, cu atât înseamnă că războiul cu inflaţia este pierdut şi putem să ajungem la hiperinflaţie”, a spus preşedintele PNL.

De asemenea, Cîţu a menţionat ca provocări pe termen scurt desfiinţarea Secţiei speciale pentru magistraţi şi pandemia.

„Eu vă spun că în prima parte a acestei sesiuni vom avea două victorii din acest punct de vedere, legea offshore şi desfiinţarea SIIJ”, a spus preşedintele PNL.

În context, el a subliniat importanţa continuării campaniei de vaccinare anti-COVID-19, arătând că susţine orice soluţie care duce la creşterea numărului de persoane vaccinate.

„Aceste provocări pe termen scurt sunt criterii pe care le evaluează OCDE când evaluează apartenenţa la acest grup. (…) Această invitaţie nu este un cec în alb, aceasta înseamnă reforme. Dacă aceste reforme nu se fac şi dacă inflaţia nu scade, dobânzile nu scad, etc, nu vom putea adera la OCDE”, a adăugat Cîţu.

El a prezentat şi provocările pe termen mediu şi lung, respectiv reforma sistemului de pensii, reforma salarizării în sectorul public, reforma administraţiei publice, creşterea ca procent din PIB a veniturilor fiscale.

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code