Economice

Electrica împrumută 1,5 miliarde de lei de la bănci, ca să facă față schemei de plafonare a prețurilor și reducerii facturilor

Electrica va convoca acționarii pentru aprobarea împrumutului.

Iată prevederea din concocatorul AGA:

Ordinea de zi a ședinței AGEA va fi următoarea:

Mandatarea reprezentantului Electrica, având în vedere calitatea Electrica de acționar al societății Electrica Furnizare SA (EFSA), pentru participarea în AGEA EFSA și pentru exprimarea votului favorabil (“pentru”) cu privire la aprobarea unui plafon total de finanțări pe termen scurt care să poată fi contractate de către EFSA în cursul exercițiului financiar 2022 de la instituții bancare (bănci comerciale sau instituții financiare internaționale – IFI) pentru finanțarea activității curente în sumă de până la 1.500.000.000 RON (care include sumele care sunt/vor fi aprobate până la data desfășurării ședinței AGEA), cu garanția Electrica, valoarea garanției furnizate de Electrica fiind de maximum 1.650.000.000 RON (care include garanțiile care sunt/vor fi aprobate până la data desfășurării ședinței AGEA), conform notei de fundamentare.

Furnizorii nu mai au bani

Furnizorii de energie vor avea pierderi chiar de la întocmirea facturilor, întrucât preţul stabilit prin noua ordonanţă de compensare a facturilor este mai mic decât costurile companiilor, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România – AFEER. Asociația, din care face parte și Electrica Furnizare, a anunțat ca până acum statul nu a decontat un leu furnizorilor care trebuie să aplice reducerile la facturi.

„Furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, companii membre ale AFEER, sunt pregătiţi şi vor acţiona pentru aplicarea legislaţiei, respectiv a tuturor măsurilor de plafonare şi compensare a facturilor. Din păcate, OUG 3/2022, care vine cu măsuri suplimentare de sprijinire a consumatorilor, introduce şi dispoziţii care vor avea un efect dezastruos pentru furnizori”, declară domnul Laurenţiu Urluescu, preşedinte AFEER.

Potrivit estimărilor asociaţiei, impactul financiar al schemei de sprijin depăşeşte cu mult 3 miliarde de lei, sumă comunicată de către autorităţi ca fiind alocată pentru această schemă.

„De aceea, facem apel la autorităţi să deconteze corect şi la timp, în conformitate cu prevederile legale, evitând riscul ca furnizorii să nu mai poată să susţină financiar sprijinul asumat de stat pentru consumatori şi astfel să apară întârzieri la plată pe tot lanţul energetic”, se arată în comunicat.

Citește și:

Electrica Furnizare este unul dintre cei mai importanți furnizori de energie electrică, parte a grupului Electrica, și are circa 3,5 milioane de clienți la nivel national. Compania a fost privatizată prin Bursă, dar statul a rămas  cel mai mare acționar.

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *