Economice

Comisia Europeană estimează o producția mai mică de grâu în sezonul 2022/2023, dar un nivel record al exportului

Conform celor mai recente date, Comisia Europeană estimează că producţia de grâu a Uniunii Europene va fi de 125 de milioane de tone în 2022/2023, mai mică decât cele 130,4 milioane de tone preconizate în urmă cu o lună şi sub producţia de 130,1 milioane de tone prognozată pentru sezonul 2021/2022. Fără a oferi alte detalii, Executivul comunitar a informat că a decis să îşi revizuiască în jos estimările privind producţia de grâu în mai multe ţări, inclusiv Franţa, Polonia, România şi Spania.

Şi alte firme care fac prognoze cu privire la producţia agricolă şi-au revizuit estimările cu privire la recolta de grâu a Uniunii Europene după seceta şi valurile de căldură din ultima perioadă.

Cu toate acestea, Comisia Europeană şi-a menţinut vineri neschimbate estimările conform cărora în 2022/2023 exporturile de grâu ale UE se vor ridica la 38 milioane de tone, ceea ce ar fi un nivel record pentru blocul comunitar, cu mult peste exporturile de 30 de milioane de tone estimate pentru sezonul 2021/2022.

Traderii şi analiştii se aşteaptă şi ei la o cerere puternică pentru grâu din UE în sezonul 2022/2023, care a început la 1 iulie, având în vedere invadarea Ucrainei de către Rusia şi sancţiunile care au perturbat comerţul cu cereale din regiunea Mării Negre.

Comisia Europeană şi-a revizuit, uşor, şi estimările pentru alte culturi. De exemplu, producţia de porumb a UE este preconizată la 71,7 milioane de tone, faţă de 72,5 milioane de tone cât estima Comisia Europeană în urmă cu o lună, în timp ce prognozele referitoare la producţia de orz au fost revizuite până la 52,2 milioane de tone, de la 52,3 milioane de tone.

La rapiţă, Comisia Europeană şi-a revizuit estimările privind producţia în sezonul 2022/2023, până la 17,9 milioane de tone, de la 18,1 milioane de tone.

În ceea ce priveşte estimările cu privire la importurile de cereale ale UE, Executivul comunitar şi-a majorat previziunile cu privire la importurile de porumb, cu două milioane de tone, până la 15 milioane de tone. În pofida revizuirii, importurile de porumb ale UE ar urma să fie mai mici în 2022/2023 faţă de cele de 16,5 milioane de tone estimate a fi importate în 2021/2022.

De asemenea, Comisia şi-a îmbunătăţit estimările cu privire la importurile UE de ulei de floarea soarelui în 2022/2023 până la două milioane de tone, de la 1,5 milioane de tone.

Estimările Comisiei Europene arată că Executivul comunitar se aşteaptă la livrări constante de ulei de floarea soarelui din Ucraina, cel mai mare exportator mondial pentru acest produs, în pofida închiderii porturilor de la Marea Neagră, care a afectat capacitatea Ucrainei de a exporta produse agricole.

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code