Economice

Laburiștii britanici îi cer capul lui Johnson. Amenință cu moțiunea de cenzură, dacă nu va fi schimbat de conservatori din poziția de premier interimar

După numeroase scandaluri şi amplificarea contestării din interiorul propriei sale tabere, Boris Johnson şi-a anunţat joi demisia. Însă el vrea să rămână interimar până la numirea viitorului premier conservator, un proces care au putea dura chiar şi câteva luni, intenţie neagreată nici de responsabili din propriul său partid şi nici de opoziţie.

”Comitetul 1922”, organismul de organizare al Partidului Conservator, va anunţa săptămâna viitoare detalii despre calendarul desemnării viitorului şef al guvernului.

Însă liderul laburiştilor, Keir Starmer (foto), a declarat vineri că dacă până săptămâna viitoare conservatorii nu instalează un alt premier interimar, va fi introdus un vot ne neîncredere care, dacă va reuşi, va antrena declanşarea alegerilor anticipate.

”Revine Partidului Conservator datoria să facă lucrul corect (…) Dacă nu-l fac, atunci vom interveni noi cu un vot de neîncredere”, a promis liderul opoziţiei laburiste, mesaj confirmat şi de adjuncta sa, Angela Rayner.

Johnson ”este un mincinos dovedit înecat în corupţie, nu mai putem sta aşa încă două luni”, a declarat presei Angela Rayner, cerându-le conservatorilor numirea unui alt premier interimar. ”Dacă ei nu fac acest lucru, noi suntem clari asupra faptului că vom prezenta o moţiune de cenzură înaintea vacanţei parlamentare” care începe din 22 iulie, a precizat ea.

Sursa foto: Wikipedia

Share this:

(Visited 10 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code