Economice

Aeroportul Brașov ar putea fi conectat la Autostrada Brașov – Făgăraș și Centura Brașov cu un drum nou

„În cadrul unei şedinţe de lucru pe care am convocat-o astăzi, domnul director al DRDP Braşov, Tudor Duţu, ne-a prezentat o posibilă variantă de traseu pentru un drum în lungime de 5 km, care să îndeplinească funcţiunile amintite şi să fie construit de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu fonduri guvernamentale”, a transmis șeful CJ Brașov.

autostrada brasov fagaras

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Potrivit lui, proiectul este fezabil şi are toate şansele să fie implementat în decurs de 4 ani, în condiţiile în care toate autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniu vor colabora eficient.

Pe 23 august 2021, CNAIR a semnat contractul pentru „Completare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic pentru „Autostrada Braşov – Făgăraş”, cu ofertantul declarat câştigător Asocierea Search Corporation S.R.L. – Protelco S.A. – Like Consulting S.R.L. – Mega Muhendislik Musavirlik A.S. (Mega Engineering Consulting INC.).

Valoarea contractului este de 18,17 milioane de lei fără TVA, iar finanţarea se va face din Fonduri Europene Nerambursabile.

Contractul de servicii este structurat astfel:

Etapa I va dura 25 luni şi va cuprinde studiu de fezabilitate: 22 luni, proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (P.A.C.) şi Asistenţă Tehnică acordată Beneficiarului pentru susţinerea Aplicaţiei de Finanţare: 3 luni.

Etapa a II-a va dura 6 luni şi cuprinde: Proiect Tehnic (P.T.): 3 luni; Asistenţă Tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a execuţiei lucrărilor: 2 luni; Raport Financiar final: 1 lună.

Etapa a III a va dura 36 luni. Aceasta cuprinde asistenţă Tehnică acordată Beneficiarului pe durata execuţiei lucrărilor, cu condiţia demarării lucrărilor nu mai târziu de 3 ani de la aprobarea Proiectului Tehnic.

CITEȘTE ȘI:

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code