Economice

Viteza internetului începe din nou să crească. România revine în Top 10

Studiul realizat de Ookla, compania care deţine site-ul speedtest.net, cel mai folosit serviciu de testare a conexiunilor la internet, a analizat conexiunile pe parcursul a 12 luni, între noiembrie 2021 și noiembrie 2022.

Potrivit sursei citate, îmbunătățirea vitezei medii de descărcare la nivel mondial a fost oarecum asimetrică în ultimul an. Vitezele internetului fix au făcut progrese mai mari în ultimul an decât vitezele de descărcare ale internetului mobil, acestea dintâi devenind cu cel puțin 28% mai rapide, iar cele mobile cu aproape 17% mai rapide din noiembrie 2021 până în noiembrie 2022.

Creșterile în ceea ce privește viteza de upload au fost și mai pronunțate, viteza de încărcare a rețelelor mobile devenind cu cel puțin 9% mai rapidă, iar cea a rețelelor fixe cu cel puțin 30% mai rapidă. Latența, care devine un indicator din ce în ce mai important, a scăzut pe mobil în cursul anului, de la 29 ms în 2021 la 28 ms în 2022, în timp ce latența în bandă largă fixă a rămas aceeași, de 10 ms.

Top 10 țări cu cel mai rapid internet fix

Clasamentul primelor 10 țări rămâne relativ constant în ultimul an, Emiratele Arabe Unite se alătură listei, iar Danemarca, Macao (RAS) și Brunei s-au întrecut în ceea ce privește telefonia mobilă în cursul anului 2022.

Competiția pentru cel mai rapid internet fix în bandă largă a fost strânsă în cadrul Indexului Global Speedtest în 2022, Chile (216,23 Mbps) ocupând prima poziție, iar China (214,23 Mbps) și Singapore (214,23 Mbps) fiind la un fir de păr în urma acestora.

Pe locul 4 se află Tailanda (205,63 Mbps), urmată de Honk Kong (194,35 Mbps), și SUA, cu o viteză de 189,48 Mbps. Urmează pe 7 – Danemarca (188,35 Mbps), Emiratele Arabe Unite (196,76 Mbps), Monaco (181,26 Mbps) și România care încheie Top 10, cu o viteză de 170,25 Mbps.

”Pe parcursul anului, primele 10 țări cu cea mai rapidă bandă largă fixă au rămas relativ neschimbate, în timp ce fiecare țară a urcat sau coborât în listă. Doar Spania a fost înlocuită din top 10, locul ei fiind luat de Emiratele Arabe Unite. În special, China a făcut un salt de patru locuri, de pe locul șase pe locul doi, îmbunătățindu-și viteza mediană de descărcare de la 146,62 Mbps în 2021 la 214,58 Mbps în 2022. Locul zece ocupat de România în 2022 ar fi fost pe locul patru în 2021 (n. red. cu actuala viteză), ceea ce arată cât de repede toate aceste țări acordă prioritate îmbunătățirii vitezelor de internet fix”, arată analiștii Ookla.

De-a lungul anilor, România s-a plimbat în sus și jos în Top 10 state cu cel mai rapid internet fix. Dacă în anul 2017, studiul Ookla plasa țara noastră pe locul 5 pentru conexiunile fixe de internet, la finele anului 2021, de exemplu, ne plasam pe locul 12, în cădere cu două poziții față de luna noiembrie a aceluiași an. La momentul respectiv, viteza medie era de 118,51 Mbps la download, peste viteza media a conexiunilor la internet la nivel global.

Top 10 țări cu cel mai rapid internet mobil

Toate cele 10 țări de pe lista Ookla din noiembrie 2022 au avut viteze mediane de descărcare mobilă mai mari de 100 Mbps. Nou intrat pe lista din 2022, Danemarca, Macao (SAR) și Brunei au înlocuit Arabia Saudită, Cipru și Kuweit din clasamentul din 2021.

Înainte de a găzdui Cupa Mondială FIFA 2022, Qatar a urcat pe primul loc în Indexul Global Speedtest, cu o viteză mediană de descărcare de 176,18 Mbps în noiembrie 2022, de la 98,1 Mbps în noiembrie 2021. Emiratele Arabe Unite urmează pe al doilea loc, cu 139,41 Mbps, care a avut cea mai mare viteză mediană de descărcare în noiembrie 2021.

Locul al treilea este ocupat de Norvegia (131,54 Mbps), iar al patrulea de către Coreea de Sud (118,76 Mbps). Urmează în ordine Danemarca (113,44 Mbps), China (109,4 Mbps), Olanda (109,06 Mbps). Ultimele trei locuri sunt ocupate de Macao (106,38 Mbps), Bulgaria (103,29 Mbps) și Brunei (102,36 Mbps).

România se află abia pe locul 47 în lume în ceea ce privește viteza medie a internetului mobil (41,09 Mbps).

Cele mai multe dintre primele 10 țări din Top au performanțe bune în ceea ce privește telefonia fixă și mobilă

Dintre cele 17 țări care au apărut fie în topul 10 al celor mai rapide rețele fixe în bandă largă, fie în cel al rețelelor mobile Speedtest Global Index în luna noiembrie 2021 – China, Danemarca și Emiratele Arabe Unite fiind pe ambele liste – toate, cu excepția Monaco, au atins pragul statistic pentru a fi incluse pentru a analiza performanța globală a rețelelor fixe și mobile.

Dacă ne uităm la celelalte 16 țări rămase, aproape toate țările de pe ambele liste au avut performanțe relativ bune față de mediana globală atât pentru fix, cât și pentru mobil. Trei țări au înregistrat performanțe inferioare medianei globale: Brunei și Bulgaria pentru telefonia fixă și Chile pentru telefonia mobilă. Tailanda a înregistrat o performanță aproximativ egală cu mediana globală pentru telefonia mobilă, la fel ca și România.

Pe măsură ce tehnologia devine mai avansată și rețelele sunt îmbunătățite, mai ales de implementările 5G, analiștii se așteaptă ca aceste cifre să crească în continuare.

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code