Economice

Ultima prognoză USDA: Plus de 0,9 milioane de tone de porumb față de estimarea lunii trecute. Producția totală va atinge 13,4 milioane de tone

Recolta de porumb a României ar putea ajunge în anul comercial 2021/2022 la un total de 13,4 milioane de tone, fiind cu 2,6 milioane de tone peste cea de anul trecut și cu 9% peste media ultimilor 5 ani, de 12,2 milioane de tone, potrivit estimărilor din decembrie ale Departamentului pentru Aricultură al SUA  (USDA). Față de luna trecută, instituția a revizuit prognoza pentru România cu 0,9 milioane de tone în plus. „Vremea în cursul anului 2021 a fost foarte variabilă în România, cu cele mai grave condiții – secetă și căldură – concentrate în vest, în timp ce cele mai bune condiții – cu ploi abundente – au avut loc în sud-estul intens cultivat.
Creșterile din sud și est au depășit cu mult reducerile din vest”, indică ultimul raport USDA.

Rămânem pe locul doi după Franța

Cele mai mari producții de porumb ale România au fost raportate, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în 2018 – 18,6 milioane de tone și 2019- 17,4 milioane de tone. Au fost ani în care ne-am plasat pe prima poziție în topul producătorilor UE, devansând Franța. Seceta din 2020, când România a produs doar 9,633 milioane de tone din datele MADR, ne-a coborât însă o poziție, noul lider fiind Franța.

Or, conform celei mai recente prognoze USDA, situația se va mențone și în 2021/2022. Pentru Franța se estimează o producție totală de 16 milioane de tone, cu 2,6 milioane de tone în plus față de România.

Pe locul trei ar fi Polonia, vedeta sezonului pe această piață. Potrivit USDA, Polonia este principala responsabilă de producția excepțională estimată pentru Europa- de aproximativ 70,4 milioane de tone- adică cu 9% peste media ultimilor cinci ani și cu 5% peste nivelul din 2020/2021.

„Modificările din decembrie la recolta de porumb estimată pentru UE includ o creștere de 87.000 de hectare a suprafeței cultivate în Poloniei. Suprafața  cultivată cu porumb a Poloniei de 1 milion de hectare este un record. Creșterea suprafeței va duce la o creștere a producției de 0,8 milioane de tone față de estimarea de luna trecută. În plus, o creștere a randament de 3 procente față de luna trecută a dus la 7,23 t/ha și la o recoltă record de 7,3 milioane de tone”, se mai precizeaz[ ]n raportul USDA.

Porumbul, cel mai exportat produs agro-alimentar al României. Suntem lideri pe piețele terțe

O producție bună de porumb înseamnă pentru România șansa de a echilibra puțin balanța comercială cu produse agroalimentare. Potrivit datelor Comisiei Europene, în primele 23 de săptămâni ale acestui an comercial ( până în data de 5 decembrie), România a exportat pe piețele terțe 1,8 milioane de tone de porumb, adică 72% din valoarea totală a exporturilor UE. Al doilea exportator este Franța, cu numai 170.000 de tone.

Din punct de vedere statistic, în primele cinci luni ale anului, produsul care a contribuit cel mai mult la valoarea importurilor, cu peste 220,6 milioane de euro, a fost porumbul. Acesta nu a contribuit însă la deficitul balanței comerciale cu produse agroalimentare, având în vedere că am exportat în valoare de 641 milioane de euro. Excedentul este așadar de peste 420,3 milioane de euro. Situația a fost generată, conform traderilor, de producțiile mari din statele vecine, precum Serbia, care au exportat mai mult pe piețele terțe având ca traseu portul Constanța. Marfa a fost însă înregistrată ca import pentru România.

The post Ultima prognoză USDA: Plus de 0,9 milioane de tone de porumb față de estimarea lunii trecute. Producția totală va atinge 13,4 milioane de tone appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code