Economice

Topul celor mai mari dobânzi la depozitele în euro şi dolari. Băncile nu acordă decât dobânzi fixe pe durata constituirii depozitului

Acum doi-trei ani, o serie de bănci şi-au anunţat clienţii că pot să îşi ia valuta acasa deoarece banca nu le-o mai tine în custodie, darămite să le dea şi dobândă! Multi dintre clienţi au rămas şocaţi. Unii nici măcar nu mai ştiau că au banii respectivi, iar alţii îi păstrau pentru o achiziţie importantă, de obicei, cumpărarea unui imobil.

La vremea respectivă, fiecare a căutat soluţii. Pentru bănci era prea scump să mai opereze cu euro sau dolari care aveau dobânzi negative. Ştim că manevrarea cashului costă. Dar iată că lucrurile s-au schimbat! Manevrarea casului costă în continuare (la fel de mult ca pînă acum), dar băncile centrale au crescut dobânzile şi au tăiat supapa la tiparniţa de bani…Asta este o problemă! Şi nu doar pentru bănci!

În plus, a crescut inflaţia, monedele naţionale s-au dovedit a avea randamente real negative, iar creditele au devenit peste noapte mult prea scumpe! Ce fac băncile în aceste condiţii? Se repliază.

Cea mai mare dobândă în euro este de 3% şi este acordată de Pro Credit Bank

Aşa că depozitele în euro îşi reaiau poziţiile! În ultimele două luni, după ce tendinţa populaţiei şi companiilor de a se îndrepta către economisirea în valută a devenit clară, băncile comerciale încep să promoveze această nouă formă de economisire. Nu pe faţă însă. Drept care, fiecare posesor de smartphone primeste informări ca s-au schimbat dobânzile, că poţi să ai avantaje la un depozit, etc.

Urmând trendul internaţional, dobânzile la depozitele în euro ale populaţiei pentru 12 luni au ajuns să fie remunerate cu dobânzi între 3% şi 1,4%. Astfel, cele mai mari dobânzi le găsim la Pro Credit, de 3%, la Eximbank de 2,65%, la Libra de 2,5%, în timp ce la OTP şi Raiffeisen Bank dobânzile la depozitele în euro sunt de 2,25%. Restul bancilor, în special cele din top 10 au dobânzi sub 2% pentru euro.

Cele mai mici dobânzi la depozitele în euro le găsim la BRD, de 1,45% şi Vista Bank de 1,4%. Băncile foarte mari sunt aliniate la nivelul de 1,5% dobânda la depozitul în euro pe 12 luni. Cu această dobândă regăsim depozitele de la Banca Transilvania, BCR, ING şi Garanti Bank cu 1,5%. CEC Bank o are la 1,55%, în timp ce Unicredit la 1,6% şi Alpha Bank cu 1,75%.

Dobânzile la depozitele în dolari sunt între 3,7% şi 2%. Pentru că FED dă semne că va mai majora dobânda cheie la dolari, băncile din România oferă dobânzi fixe la economii în valută, nu şi la credite.

Cele mai mari dobânzi la depozitele în dolarile are OTP Bank cu 3,7% pentru depozitul persoane fizice constituit pe 12 luni, în timp ce Eximbank are 3,6% dobândă.

Banca Transilvania, Intesa, Libra Bank, Raiffeisen Bank şi Unicredit au toate dobânda la depozitul în dolari de 3,5%. Cele mai mici dobânzi la depozitele în dolari sunt oferite de BCR, cu 2% pe an, Vista şi BRD cu 2,25% şi CEC Bank cu 2,5%.

Deoarece analiştii se aşteaptă ca Rezerva Federală a SUA să mai majoreze încă o dată dobânda cheie în şedinţa de peste două săptămâni, băncile comerciale din România preferă să opteze pentru dobânda fixă pe durata constituirii depozitului.

La credite în schimb, dobânzile fixe au ajuns la un nivel prea ridicat ca să mai fie atractive, iar instituţiile de credit preferă acum să utilizeze dobânzile variabile legate de un indice de referinţă.

 

Share this:

(Visited 21 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *