Alegerile pentru Primăria Capitalei s-au desfășurat duminică, 7 decembrie, iar datele centralizate din cele 166 de secții de votare arată că Ciprian Ciucu s-a impus. Concret, candidatul PNL a obținut aproape 32.000 de voturi, respectiv 40,29%, dublu față de Anca Alexandrescu, aflată pe locul al doilea. Aceasta a obținut 15.130 de voturi. La mică distanță […]
Etichetă: decât
Magazinele fizice Shein din Franța se vor deschide mai târziu decât era planificat. Care este motivul
Deschiderea a cinci noi magazine Shein în Franța a fost amânată, a anunțat vineri proprietarul lanțului de magazine Societe des Grands Magasins (SGM), relatează Reuters. Decizia vine în contextul în care unii cumpărători de la magazinul Shein din Paris au fost surprinși în ziua deschiderii de prețurile mai mari decât cele cu care erau obișnuiți […]
Analiză ZF. Cum a ajuns România să fie „pe hârtie“ una dintre cele mai exclusiviste destinaţii din Europa, mai scumpă decât Elveţia sau Italia? Evaziunea fiscală din turism ascunde cel puţin două milioane de turişti străini
România, ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mic număr de turişti străini care o vizitează anual, este pe primul loc raportat la cheltuiala medie a străinilor cu vacanţele. Datele Organizaţiei Mondiale a Turismului arată că un turist străin a cheltuit 2.400 de dolari pe vacanţa în România în 2024, faţă de 750 de dolari […]
Ucraina descoperă o schemă de corupție masivă în achizițiile de echipamente militare. Zelenski: „Nu poate exista decât toleranță zero față de corupție. Este absolut imorală”
Agențiile anticorupție din Ucraina, NABU și SABO, au descoperit o schemă de corupție la scară largă în achizițiile de echipamente militare. Președintele Volodimir Zelenski a condamnat schema ca fiind „absolut imorală” și a anunțat că oamenii implicați au fost demascați pentru luare de mită. Achizițiile implicau prețuri umflate intenționat, iar cei implicați primeau ilegal circa […]
De ce avem mai mulți prieteni online decât în realitate și ce spune știința despre asta
Utilizatorii social media au, în medie, de două ori mai mulți „prieteni” online decât offline, dar autenticitatea e o altă poveste. Cercetări recente arată: apropierea virtuală nu e doar iluzie, ci modelează felul în care gândim – inclusiv când facem cumpărături sau răspundem la stimuli publicitari. În ciuda exploziei conexiunilor rapide, nostalgia relațiilor reale revine: […]
LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.202. Rusia produce mai multă muniție în trei luni decât produce NATO într-un an
Șeful NATO, Mark Rutte, avertizează că Rusia ar putea fi pregătită să folosească forța militară împotriva NATO în termen de cinci ani. NATO solicită o creștere semnificativă, de până la 400%, a apărării aeriene și antirachetă. Rusia produce în trei luni o cantitate de muniție egală cu cea produsă de întreaga NATO într-un an. Rusia […]
Este ChatGPT un terapeut mai bun decât oamenii? Radu Leca, psiholog: „Întotdeauna un psihoterapeut va fi net superior A.I.-ului”
Răspunsurile ChatGPT au fost considerate mai relevante și mai detaliate. A.I. a fost perceput ca mai empatic decât terapeuții, arată studiul PLOS Mental Health. Studiul a testat 830 de participanți în terapie de cuplu. Participanții au fost mai mulțumiți când credeau că A.I. e uman. A.I. devine rapid un instrument real în sănătatea mintală. Ce […]
Weekend-ul vine cu temperaturi cu 10 grade mai scăzute decât în mod normal. Ce vreme te așteaptă săptămâna viitoare
Următoarele ore aduc ploi în vest și centru, iar la munte va ninge. În capitală ai parte de soare spre seară și mâine, însă vremea va fi răcoroasă. Mâine vor fi averse în vest și centru, unde și vântul va sufla cu 60 km/h. Cum te îmbraci azi? Ții aproape hainele mai groase, dar și […]
Ion Cristoiu: Pentru Bizanț, Vaticanul era mai periculos decât Otomanul
Unii istorici au interpretat greșit aserțiunea patriarhilor greci Mai bine fesul turcesc decît tiara papală, ca pe o greșeală de apreciere. Patriarhi greci aveau însă dreptate. Vaticanul îi concura pe turci în bătălia pentru a pune mîna pe Constantinopol. Pentru Bizanț, Vaticanul era mai periculos decît Sultanul. Turcilor le era indiferent ce profesează creștinii ortodocși. […]
De azi, vremea devine mai caldă decât ar fi normal, iar ploile vor fi puține, pe la munte. Cum e vremea de 1 mai
Cel mai cald va fi în Banat, iar ploile apar după-amiază la munte. În capitală ar putea să plouă mâine, însă weekend-ul aduce vreme de vară. Minivacanța aduce până la 29°C, însă apar furtunile în nord și centru. De astăzi te îmbraci din nou mai lejer. În toată țara, vremea devine mai caldă decât ar […]






