Economice

Telefoanele pliabile reprezintă viitorul și vor surclasa smartphone-uri clasice în următorii 5 ani. Anul trecut piața a urcat cu 75,5%, iar prețul mediu al unui aparat s-a ieftinit cu 10%

Piața telefoanelor pliabile a crescut cu 75,5% în 2022, iar cu noi furnizori și modele care se alătură, analiștii se așteaptă ca piața de pliabile să fie ”singurul punct luminos în 2023”, cu o creștere de 50,5%, în timp ce piața totală de smartphone-uri se va contracta cu 1,1%.

Livrările la nivel mondial de telefoane pliabile vor ajunge la 21,4 milioane de unități în 2023, o creștere de peste 50% față de cele 14,2 milioane de unități livrate în 2022, potrivit celui mai recent raport al International Data Corporation (IDC). În 2027, ar urma să ajungă la 48,1 milioane de unități.

„O multitudine de modele noi de la furnizorii actuali și noi care vor ajunge pe piață în cursul acestui an nu poate decât să reitereze succesul recent și cererea crescută la care asistăm în prezent pe piață”, a declarat Nabila Popal, director de cercetare în cadrul echipei Worldwide Tracker a IDC. „Dispozitivele pliabile au fost un punct central la Mobile World Congress din acest an, vendorii fiind nerăbdători să prezinte noi modele și dispozitive concept. În condițiile în care piața smartphone-urilor a scăzut cu peste 11% anul trecut, consumatorii au nevoie de noi motivații pentru a-și face upgrade la ceva care să îi uimească. Dispozitivele pliabile aduc în prezent acel „factor de uimire” și cred că vor continua să acapareze tot mai multe titluri și să surclaseze smartphone-urile nepliabile în următorii cinci ani.

CITEȘTE ȘI:

Chiar dacă au avut un debut anevoios pe piață, de-a lungul timpului pliabilele au primit îmbunătățiri vaste în ceea ce privește durabilitatea și construcția. În același timp, experiența generală a utilizatorului a fost ridicată datorită progreselor în materie de software și hardware la nivelul tuturor furnizorilor, notează raportul IDC.

Succesul recent al acestui segment și creșterea prognozată evidențiază o cerere sănătoasă pentru acest tip de smartphone. Deși prețurile medii de vânzare (ASP) scad ușor, telefoanele pliabile rămân în segmentele de preț premium pe toate piețele. De altfel, analiștii IDC estimează că în acest an smartphone-urile pliabile vor continuă să se ieftinească cu până la 6,8%.

Livrările de telefoane la nivel mondial, Cotă de piață  (livări în millioane de unități)
Forma  2022

Livrări

2022

Cotă de piață

2027

Livrări

2027

Cotă de piață

2022-2027

Rată anuală de creștere

Foldable 14,2 1.2% 48.1 3.5% 27,6%
Smartphone 1.191.6 98.8% 1.322,9 96.5% 2,1%
Total 1.205,8 100% 1.371 100% 2,6%

 

Analiștii se așteaptă ca mai multe modele, atât de la furnizorii noi, cât și de la cei actuali, să aducă și mai multe îmbunătățiri și perfecționări în această categorie, ceea ce va stimula și mai mult adoptarea lor.

„Piața telefoanelor pliabile a încheiat anul ușor peste previziunile anterioare, deoarece consumatorii încep să îmbrățișeze noul factor de formă”, a declarat Anthony Scarsella, manager de cercetare, Mobile Phones la IDC. „O scădere de 10% a ASP a ajutat piața să crească cu 75,5% în 2022, pe măsură ce dispozitivele pliabile au devenit mai accesibile pe numeroase piețe. Cu noi furnizori și modele care se alătură cursei în acest an, ne așteptăm ca piața de pliabile să fie singurul punct luminos în 2023, cu o creștere de 50,5%, în timp ce piața totală de smartphone-uri se contractă cu 1,1%.”

CITEȘTE ȘI:

Share this:

(Visited 27 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code