Studiul lunar realizat de ING Bank arată că Europa Centrală și de Est „cochetează” cu o recesiune tehnică. Totuşi, cifrele referitoare la inflație încep în sfârșit să scadă, dar drumul va fi destul de anevoios. „Prin urmare, reducerile de dobândă vor fi mai degrabă mai târziu decât mai devreme, deși sunt încă în curs de […]
Etichetă: robor?
Când vor începe să scadă ratele la credite? IRCC, în funcție de care se calculează dobânzile, va crește doar marginal. ROBOR, minim după minim – Analiză
Semnalul dat de BNR prin majorarea dobânzii cheie la 7% nu a mai fost urmat de această dată de majorarea indicelui ROBOR pe toate scadenţele la fel ca în trecut. Şi asta, pentru că, aşa cum explică economistul Adrian Codîrlaşu, piaţa se aşteaptă ca aceasta să fie ultima majorare de dobândă operată de Banca Centrală, […]
S-au înăsprit condiţiile de creditare ale băncilor pe retail, corporate şi IMM. Pe lângă IRCC şi ROBOR, băncile comerciale au crescut şi marja băncii – studiu BNR
„Într-un context caracterizat de deteriorarea perspectivei economice pe termen scurt și mediu, instituțiile de credit din România au înăsprit considerabil standardele de creditare în T2 2022, atât în cazul împrumuturilor acordate populației, cât și al celor acordate companiilor nefinanciare. Pentru T3 2022, băncile anticipează continuarea înăspririi standardelor de creditare pentru împrumuturile acordate sectorului real”, arată […]
ROBOR ar putea încheia anul la 9%, iar dobânda titlurilor de stat ar putea sări de 10%. Finanţele mai au de rambursat 19,4 miliarde lei
„Credem că evoluţia Robor 3 luni va reflecta creşterea dobânzii cheie, dar nu într-o măsură proporţională. Vedem Robor 3 luni încheind anul în jur de 8.20%. Probabil mai semnificativă decât dobânda cheie va fi situaţia lichidităţii din piaţa monetară, unde deocamdată BNR îşi menţine controlul ferm. Credem că finalul de an ar putea veni cu […]
Mai mulţi români au preferat suspendarea plăţii ratelor la credit faţă de cei care au solicitat trecerea de la ROBOR la IRCC: 31.861 faţă de 13.752
Potrivit informaţiilor transmise de Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) la solicitarea Economica.net, în data de 30 august 2022, „Până în prezent FNGCIMM a primit 31.861 de solicitări de amânare a rambursării ratelor scadente în baza OUG 37/2020, valoarea dobânzii suspendate fiind de cca. 128 milioane lei”. După cum se poate observa, […]
„Ne aşteptăm ca până la finalul anului nivelul ROBOR să fie în jur de 7% şi dobânda BNR la 6%” – Adrian Codirlaşu, CFA
„Probabil că BNR va mai creşte anul acesta dobânda undeva în jur de 6%. Dacă ar avea nevoie de un stimulent mai puternic ar putea să majoreze intervalul coridorului dintre dobânda la depozitele şi cea la creditele constituite de bănci la BNR. A mai făcut lucrul acest în trecut. Este un alt mod de a […]
Deficitul de lichiditate decuplează ROBOR de la dobânda BNR şi de la cea a facilităţii de credit. Teoretic, ROBOR nu ar trebui să depăşească 8,5%
„Ultimele evoluţii ale dobânzilor de pe piaţa monetară sunt într-adevăr semnificative, amploarea mişcărilor ascendente fiind peste previziunile noastre. Practic, relevanţa dobânzii-cheie este destul de redusă în acest moment. Chiar şi facilitatea de creditare de 5.75% este relativ decuplată de nivelul Robor 3 luni. Aceste mişcări ar putea arăta că piaţa încă anticipează creşteri semnificative de […]
ROBOR poate ajunge la 7,5%. O creştere mai mare ar avea efecte negative asupra economiei. La anul avem şanse să revedem Robor 3M sub 7% – analişti
Economiştii nu sunt convinşi că vârful de inflaţie a fost atins la nivelul de 15,1% înregistrat pentru luna iunie, iar previziunile merg către 16% în acest an, cu o continuare a inflaţiei de două cifre şi în 2023. Ar urma ca, fără evenimente negative generate de război, inflaţia să coboare sub 10% anul viitor spre […]
Dacă majorarea salariilor va fi în ritm cu inflaţia, ROBOR nu va afecta creditele populaţiei. Companiile vor transfera dobânzile în preţul final al produselor – Codirlaşu, CFA
Deja indicii Robor la 3 şi 6 luni au depăşit nivelul de 6%, iar aşteptările pentru majorarea dobânzii de politică monetară a BNR de la începutul lunii iulie merg către un pas de 0,75% sau chiar 1%. În acest context, piaţa monetară, lipsită în continuare de lichiditate, va continua să înglobeze în avans în structura […]
ROBOR la 3 luni ar putea urca până la 7%. Cu o întârziere de 5-6 luni, IRCC va urma acelaşi traseu. Într-o lună dolarul va ajunge la acelaşi preţ cu euro
Valentin Tătaru, economistul şef al ING Bank spuner în raportul său periodic de analiză macroeconomică că este foarte probabil ca la finalul anului, dobânda de politică monetară să fie de 5,5%. Economistul şef al ING Bank îşi motivează prognoza prin existenţa unei diferențe considerabile între ratele dobânzii cheie din România față de colegii săi CEE3 […]