Economice

Virgil Popescu: România este interesată să crească procentul energiei din surse regenerabile în ponderea mixului energetic

„Astăzi am avut o întâlnire de lucru şi cu Francesco La Camera – directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), în care ţara noastră este membră, cu ocazia participării la cea de-a XIII-a sesiune a Adunării. Am transmis că România este interesată de creşterea procentului energiei regenerabile în ponderea mixului energetic, inclusiv prin […]

Economice

Legea bugetului pentru 2023 ar putea ajunge în octombrie în Parlament, iar în noiembrie va fi anunţat procentul cu care vor creşte pensiile – Ionuţ, Stroe, PNL

”Am decis în coaliţie ca, odată cu bugetul pe 2023, să avansăm public toate propunerile, toate măririle sau toate soluţiile sau toate măsurile pe care le avem atât pentru zona care trebuie protejată – segmentele de populaţie care au aşteptări, pensii, salarii mici – cât şi pentru zona economică. Probabil că în luna octombrie, sau […]

Știri Flash

Localitățile din Cluj în care toți elevii vor merge la școală, indiferent de procentul profesorilor vaccinați

Regulile de funcționare a unităților de învățământ ar urma să fie modificate astfel încât, în localitățile cu incidența COVID sub 3 la mie, să permită prezența fizică a copiilor, indiferent de gradul de vaccinare a personalului.

Știri Flash

Funcționarea școlilor, în funcție de procentul de vaccinare. Peste 60%, prezență fizică

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat joi că se are în vedere un prag de vaccinare de la care unitățile de învățământ să-și poată desfăşura cursurile față în față. Decizia finală, vineri.

Știri Flash

Școlile își vor afișa rata de vaccinare, iar procentul ar putea dicta modul de funcționare/ Câți elevi și profesori vaccinați are Clujul

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni, că şcoala va începe în 8 noiembrie, iar unul din factorii care ar putea influenţa deschiderea școlii va fi rata de vaccinare împotriva COVID.

Știri Flash

Arafat: Ca să avem „liniște”, procentul vaccinărilor ar trebui să ajungă la 70%. Noi suntem încă la 30%

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că procentul persoanelor vaccinate anti-COVID în România ar trebui să ajungă la 70% pentru a avea „liniște”, așa încât „să ştim că nu avem impact serios pe sistemul sanitar”.