Conform informațiilor obținute de Haaretz, patru transporturi de cereale ucrainene furate au fost deja descărcate în Israel în acest an. O altă navă suspectă a ajuns în Golful Haifa duminică dimineață și își așteaptă rândul pentru a intra în port. Ucraina a subliniat într-o declarație oficială că este inacceptabil ca Israelul să permită importul de grâu […]
Etichetă: grâul
Egiptul, una dintre destinațiile tradiționale pentru grâul românesc, se reorientează către Rusia de unde cumpără prin negocieri directe
În lipsa grâului din Marea Neagră și a celui european, Egiptul, una dintre cele mai importante piețe pentru cerealele europene și românești, se reorientează către Rusia care va avea în acest sezon producții record. GASC, instituția statului egiptean care se ocupă de aprovizionarea cu cereale, a cumpărat joi, în urma unor negocieri directe prin intermediul […]
Ultima prognoză a UE: Cinci culturi au randamente în minus față de estimările anterioare. Grâul și orzul au fost revizuite pozitiv
Raportul Monitoring Agriculture Resources (MARS) al Comisiei Europene aferent lunii iulie arătat că temperaturile ridicate au continuat să aibă un impact negativ în principalele regiuni agricole ale UE, fiind afectate în principal recoltele de primăvară, în timp ce culturile de iarnă, care se apropie de finalul sezonului, au fost supuse unor modificări minore și au […]
Unul dintre efectele aprecierii dolarului: creşte profitabilitatea agricultorilor, dar se scumpeşte grâul şi porumbul pe plan local
Pentru prima dată în ultimii 20 de ani dolarul a ajuns la paritate cu euro, pentru scurt timp, în data de 12 iulie 2022. Spre finalul zilei, perechea „EUR/USD se tranzacționa cu 30 de pips peste paritate, după ce a atins ieri un minim de 1,0006. Întrebarea acum este dacă perechea poate găsi un anumit […]
Grâul rusesc continuă să își facă loc pe piețele mondiale, profitând de problemele Europei și ale Ucrainei. Exporturile rusești au fost revizuite în sus, la 33 de milioane de tone
Rusia ar putea livra anul acesta către țările lumii 33 de milioane de tone de grâu, cu 1 milion de tone mai mult decât estimase USDA în martie, dar sub cantitățile livrate în anul comercial 2019/2020, când exporturile rusești au totalizat 34,4 milioane de tone, și în 2020/2021 când au fost de 39,1 milioane tone. […]
Date ale Comisiei Europene: Grâul românesc a depășit 250 de euro tona, cel mai mare preț din 2013. Se înregistrează record după record
Prețul unei tone de grâu de panificație FOB Constanța ( preț free on board – încărcat în vapor) a ajuns vineri, 11 noiembrie, la prețul record de 259 de euro tona, depășind astfel pentru prima dată din 2013 încoace ( ultimele date istorice comunicate de raportele săptămănale ale Comisie) pragul de 250 de euro. Situația […]


