Unilink, brokerul polonez care a anunțat pe finalul anului trecut că a ajuns la un acord cu Viorel Vasile pentru preluarea controlului la Safety Broker, își continuă extinderea regională prin preluarea Insia, intermediar controlat în prezent de grupul Marsh, cel mai mare broker din lume. Tranzacția vizează și România, în condițiile în care Insia este […]
Etichetă: corporate
S-au înăsprit condiţiile de creditare ale băncilor pe retail, corporate şi IMM. Pe lângă IRCC şi ROBOR, băncile comerciale au crescut şi marja băncii – studiu BNR
„Într-un context caracterizat de deteriorarea perspectivei economice pe termen scurt și mediu, instituțiile de credit din România au înăsprit considerabil standardele de creditare în T2 2022, atât în cazul împrumuturilor acordate populației, cât și al celor acordate companiilor nefinanciare. Pentru T3 2022, băncile anticipează continuarea înăspririi standardelor de creditare pentru împrumuturile acordate sectorului real”, arată […]
Unele bănci acordă credite doar clienţilor retail şi corporate care au scoringul FICO al Biroului de Credit de la 700 puncte în sus. 850 este maximum
Perspectiva unei posibile recesiuni, creşterea dobânzilor şi posibilitatea ca rata creditelor neperformante să crească în următoarea perioadă au determinat băncile comerciale să îşi revizuiască condiţiile de acordare a creditelor, chiar dacă cererea nu este în vreo cerere exacerbată. Pe lîngă celelalte criterii de nuanţă înăsprite de departamentele de risc ale băncilor comerciale, instituţiile de credit […]
Silviu Petran, Exploratist: Bugetele pentru evenimentele corporate au crescut cu 35% în ultimii 10 ani
„Analizând programele pentru angajați livrate de Exploratist în ultimii 10 ani, se observă o creștere de 35% a bugetelor pentru evenimentele corporate (de la 65 la 90 de euro/persoană în 2021), de 25% pentru sesiuni de team engagement (de la 40 euro/persoană la 50 de euro/persoană), și o creștere de 35% în ceea ce privește […]
