Economice

Florin Popa, director B2B Orange: Soluțiile de conectivitate au revenit în prim plan în 2022, dar vedetele au fost segmentele de cloud și securitate cibernetică

”Dacă în pandemie am văzut o cerere foarte mare pentru soluții de tip comunicare la distanță, pentru angajați în special și accesarea resurselor companiei de la distanță, în acest moment vorbim de o diversificare mult mai mare și vorbim de soluții care privesc atât creșterea eficienței activității, atât reducerea costurilor în folosirea de soluții digitale, […]

Economice

Piaţa europeană a serviciilor de dezvoltare software încetinește creşterea. Migrările în Cloud mențin industria pe traiectoria de dezvoltare

„Performanța industriei software este mai puțin direct afectată de condițiile macroeconomice decât alte segmente tehnologice, iar anul 2023 ar putea oferi o dovadă în plus a acestei tendințe”, spune Tomas Doktor, director de cercetare la IDC. Evenimentele notabile de pe piața europeană de software în în prima jumătate a anului 2022 au inclus câteva achiziții […]

Economice

Serviciile Cloud din Europa ale Google, Microsoft și Amazon s-ar putea scumpi cu 30% anul viitor. Piața a avut în T3 cel mai mic avans înregistrat vreodată

Cheltuielile mondiale cu serviciile de infrastructură cloud au avansat cu 28% în al treilea trimestru, la 63,1 miliarde de dolari, o creștere cu 13,8 miliarde de dolari față de aceeași perioadă a anului trecut. Având în vedere impactul negativ al inflației și al creșterii prețurilor la energie, companiile răspund la incertitudinea pieței prin reducerea cheltuielilor, […]

Economice

Putinică, Microsoft România: Cloud-ul, unul din factorii cheie responsabili de decalajul României la competitivitatea digitală. Piața locală de cloud va crește cu 20% în cinci ani

”Previzionăm o creștere a pieței locale de cloud cu un procent foarte frumos de 20% pentru următorii cinci ani. Organizațiile care acordă prioritate și ajută tranziția către tehnologii de tip cloud investesc mult în talente tehnologice și devin astfel inclusiv în perioada aceasta de pandemie mult mai reziliente și mai rezistente la provocările și la […]

Economice

Viitorul e în cloud. Piața continuă să crească în ritm alert și a urcat la 178 de miliarde de dolari în 2021, un plus de 50 miliarde

Potrivit estimărilor Synergy Research Group, Amazon Web Services (AWS) rămâne lider pe piața mondială a infrastructurii cloud. Cota sa de piață s-a ridicat la 33% în al patrulea trimestru din 2021, depășind în continuare cota de piață combinată a celor mai mari doi concurenți ai săi, Microsoft și Google. Meta, fostă Facebook, a ales recent […]