Economice

Spaniolii de la Gea Prasa vând terenul fostei fabrici Muntenia din București unde vroiau să construiască 2.000 de apartamente

Gea Prasa are semnată o promisiune de vânzare a terenului de 57.200 de mp din sectorul 5 al Capitalei cu firma City Bistro Management, potrivit informațiilor obținute de Economica.net. Recent, spaniolii au obținut un certificat de urbanism pentru desființarea a două corpuri de clădire care se află pe terenul din Spătarul Preda la numărul 2. În 2016, compania spaniolă obținuze Planul Urbanistic Zonal pentru acest teren.

City Bistro Management are ca și obiect de activitate lucrări de construcții de clădiri rezidențiale și nerezidențiale. Firma are un singur acționar: Mihaela Preda, care mai deține 50% din Ada-Kris Comarc alături de Laurențiu Preda, potrivit Termene.ro. City Bistro Management a rulat anul trecut afaceri de aproape 46 de milioane de euro și a înregistrat un profit de peste 17 milioane de euro.

Luna trecută, City Bistro Management a câștigat nouă contracte ale societății Amenajare edilitară și salubrizare, companie deținută de Consiliul Local al Sectorului 5, cu o valoare totală de 624.000 de euro, potrivit datelor din SICAP. Contractele prevăd lucrări electrice, de reparare și întreținere a suprafețelor de tartan și alte lucrări de reparații de la mai multe școli din sector.

Gea Prasa a cumpărat mai multe terenuri în București și Constanța și spunea că are 300 de milioane de euro pentru investiții în imobiliare. Asta, înainte de criză. Singurul proiect la care a săpat fundația este Laguna Residence din Lacul Tei, însă firma care a construit proiectul a intrat în faliment, iar de finalizarea locuințelor s-a ocupat un alt dezvoltator.

În 2012, Gea International Development a intrat în faliment la cererea unui creditor persoană fizică, iar principalul creditor a fost a treia cea mai mare bancă din Spania la vremea aceea, La Caixa.

Potențialul zonei

Zona unde se află terenul fostei fabrici Muntenia are un potențial uriaș de dezvoltare. Fiind o zonă în care au existat mai multe fabrici, terenurile acestora au devenit prețioase pentru dezvoltări imobiliare. Chiar în imediata apropiere a terenului spaniolilor, frații Ioan și Viorel Micula au scos la vânzare terenul de peste 12.000 de mp al fostei fabrici Trimond la un preț exorbitant de 1.000 de euro/mp. Alte terenuri din zonă sunt scoase la vânzare cu circa 400 de euro/mp.

Prefabricate Vest, companie deținută de Genesis Development Offices și Liviu Tudor, are din toamna anului trecut un certificat de urbanism pentru terenul din Spătaru Preda numărul 8, în apropierea mallului Liberty Center. Aici se vor putea construi blocuri înalte de 12 etaje.

Tot planuri pentru locuințe are și SIF Moldova pe terenul din Spătarul Preda numărul 5, pentru care explorează și varianta vânzării. Un alt teren cu potențial de dezvoltare este cel al fostei fabrici de ciocolată Excelent.

Pe terenul fostei fabrici de pile Fapiro a fost construit un magazin Kaufland, un teren deținut de Pepsi România a fost cumpărat și transformat în magazin Lidl, iar terenul fostei fabrici Industria Iutei a fost cumpărat de Dedeman.

The post Spaniolii de la Gea Prasa vând terenul fostei fabrici Muntenia din București unde vroiau să construiască 2.000 de apartamente appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code