Economice

România va fi cel mai mare producător din gaze din Europa, după Rusia. Ministrul energiei când va începe exploatarea în Marea Neagră

Virgil Popescu a vorbit despre conceptul de independenţă energetică, care să asigure, din producţia proprie, necesarul de consum.

”Odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, de acolo vor ieşi 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual. În prezent România consumă 12 miliarde de metri cubi. E clar că, odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră vom avea un surplus şi vom fi un jucător pe piaţa regională”, a spus ministrul Energiei.

Întrebat câd vom începe exploatarea în Marea Neagră, Virgil Popescu a spus că ”mai devreme de 2026 nu este posibil”.

 

”Vom deveni primul producător de gaze din Europa, exceptând Federaţia Rusă”, a mai spus Popescu, precizând că rezervele ne vor ţine între 15 şi 20 de ani.

Despre preţul la energie electrică, Virgil Popescu a spus că au dat drumul anul acesta unui program prin care cetăţenii şi companiile să îşi monteze panouri solare, pe acoperişuri, pentru ca mare parte din consum să poată fi luată din producţia proprie, şi a fost suplimentat şi pentru anul viitor

”Este o reformă care trebuie începută. Dacă nu o începem nici nu o terminăm, sau nu ajungem acolo unde vrem să ajungem. Am început-o anul trecut, sunt 2.200 de companii eligibile, am mărit bugetul şi Parlamentul a aprobat această majorare. Anul viitor, aceste companii vor beneficia de sistemul de panouri solare”, a afirmat el.

Ministrul a arătat că doreşte ca tot mai multe companii să aibă acces la această relativ simplă soluţie, pe care statul o finanţează din fonduri naţionale cât şi din vânzarea certificatelor de CO2, şi a precizat că inclusiv consumatorii casnici pot folosi acest program.

The post România va fi cel mai mare producător din gaze din Europa, după Rusia. Ministrul energiei când va începe exploatarea în Marea Neagră appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code