Economice

Reparații pe A1 în zona Săliște, unde mai multe mașini au fot avariate

”Ca urmare a degradărilor apărute pe suprafaţa carosabilă a autostrăzii A1, pe sectorul cuprins între Sibiu şi Sebeş, au fost instituite restricţii de circulaţie la următoarele poziţii kilometrice:

–           km. 283+000 – km. 285+000, pe ambele sensuri de deplasare;

–           km. 273+000, în zona viaductului Aciliu, pe sensul Sebeş – Sibiu”, anunţă, sâmbătă, CNAIR.

Compania precizează că sunt instituite restricţii în zona Sălişte, unde se efectuează lucrări de reparaţie temporară cu mixtură stocabilă.

”Degradările au fost cauzate de infiltraţiile de apă în suprafaţa carosabilă, pe fondul ploilor torenţiale care au avut loc pe parcursul ultimelor 24 de ore”, a mai precizat compania.

În teren sunt prezente echipe ale Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov care acţionează pentru remedierea deficienţelor apărute pe suprafaţa carosabilă.

Săptămâna viitoare o echipă de specialişti ai CNAIR Central şi DRDP Braşov va evalua situaţia pe teren pentru stabili cauzele degradărilor şi măsurile care se impun pentru readucerea carosabilului la condiţiile tehnice corespunzătoare.

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code