Economice

Putin şi Macron au discutat despre situaţia de securitate de la Zaporojie

Cei doi lideri, care au avut o convorbire telefonică, s-au declarat pregătiţi pentru o „interacţiune nepolitizată” în această problemă, cu participarea Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), conform unui comunicat postat pe site-ul Kremlinului.

Vladimir Putin a denunţat din nou cu această ocazie livrările de arme occidentale către regimul de la Kiev, utilizate, potrivit lui, la „bombardamente masive asupra unor infrastructuri civile din oraşele din Donbas”, a consemnat AFP.

Putin şi Macron au mai discutat la telefon pe 19 august în legătură cu acest subiect, scrie Agerpres.

Discuţia de duminică a avut loc la iniţiativa preşedintelui francez, conform Kremlinului.

Energoatom, operatorul ucrainean al centralei (ZNPP), a anunţat duminică, într-un comunicat de presă, că operaţiunile la centrală au fost oprite complet ca măsură de siguranţă.

Centrala „este oprită complet”, după ce Energoatom a deconectat unitatea şase de la reţeaua de alimentare cu energie electrică la ora 3:41 (00:41 GMT). „Se fac pregătiri pentru răcirea sa şi transferul în starea de răcire”, a adăugat Energoatom.

Compania a menţionat că sâmbătă a readus la capacitate operaţională conexiunea la sistemul electric, despre care a spus că a fost afectată de bombardamentele ruse, permiţând centralei să fie alimentată de la sistemul energetic ucrainean.

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardamente în proximitatea centralei şi în perimetrul ei, ceea ce creşte riscul producerii unei catastrofe nucleare. Trupele ruse au preluat controlul asupra acestei centrale – cea mai mare din Europa – la scurt timp după declanşarea invaziei în 24 februarie, uzina fiind operată în continuare de tehnicieni ucraineni. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut demilitarizarea zonei din jurul centralei.

Share this:

(Visited 13 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *