Economice

Prognoză bună pentru cultura vedetă a României. Producția de porumb va depăși cu 12% media ultimilor cinci ani

Producția de porumb în România pentru anul de comercializare 2021/22 este estimată la 13,7 milioane de tone, în creștere cu 0,3 milioane sau 2% față de luna trecută și cu 27 % peste recolta slabă din anul de marketing anterior, când fermierii au obținut 8 milioane de tone, arată ultima prognoză a Departamentului pentru Agricultură al SUA.

Producția este cu 12 procente peste media ultimilor cinci ani de 12,2 milioane de tone, în contextul în care suprafața estimată este similară cu cea de luna trecută și cu cea de anul trecut, de 2,6 milioane de hectare. Randamentul este estimat astfel la 5,32 tone pe hectar, în creștere cu 4 procente față de luna trecută, cu 26 procente peste anul trecut și cu 10 procente peste media pe 5 ani.

„Porumbul din România a beneficiat de precipitații favorabile în zonele din sud și sud-est. Între timp, în vest, în regiunile din jurul Timișoarei și Aradului, producțiile au fost moderate din cauza căldurii și a uscăciunii, împiedicând astfel creșterea în continuare a randamentelor naționale. (…) Din cauza primăverii răcoroase și umede care a întârziat progresul culturilor de vară, recolta va începe mai târziu decât obișnuit în 2021/22. Porumbul este recoltat de obicei din septembrie până în noiembrie”, se menționează în raport.

România este în mod constant unul dintre cei mai mari doi producători de porumb din Uniunea Europeană (UE), pentru anul de recoltă  2021/22 fiind pe locul doi, după Franța. Cu irigații limitate și o vară frecvent caldă și uscată, recolta de porumb a României fluctuează însă în mod semnificativ.

Recent, producția națională a atins un nivel record de 14,3 milioane de tone în 2019/20, în condiții meteorologice aproape ideale, dar acest lucru a fost urmat de un minim al ultimilor cicni ani de 10,8 milioane de tone în 2020/21.

România a exportat până acum 77% din tot exportul de porumb al UE, adică peste 3,6 milioane de tone.

În 2021, cel mai mult am exportat porumb, în valoare de 1,6 milioane de euro, grâu și meslin – 1,5 milioane de euro, semințe de floarea-soarelui – 844.700 de euro, tutunuri – 723.000 de euro, țigări de foi – 616.600 de euro, semințe de rapiță – 532.100 de euro și orz- 422.200 de euro.

Citește și:

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code