Economice

MIPE a semnat două contracte pentru extinderea rețelei de apă canal în județele Vaslui și Galați în valoare de peste 300 de milioane de euro

Astfel, 47 de localităţi din Vaslui vor avea parte de investiţii în reţeaua de apă şi canalizare, care vor îmbunătăţi calitatea vieţii pentru 100.000 de cetăţeni. De asemenea, după finalizarea lucrărilor pentru 11.413 km aducţiune şi 101.633 km de reţea de distribuţie, toţi locuitorii din Municipiul Galaţi şi comuna Matca vor beneficia de servicii de apă şi canalizare.

„Până în prezent, pentru proiectele derulate prin cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, Comisia Europeană a rambursat României 7,13 miliarde euro. Şi pentru că nevoia României de a reduce discrepanţele de dezvoltarea a infrastructurii de apă şi apă uzată este prioritară pentru Guvern, continuăm investiţiile pentru conectarea localităţilor la reţeaua de apă şi canalizare. Ţinta noastră este foarte clară: să ne apropiem cât mai repede de 100% în ceea ce priveşte gradul naţional de conformare. Sute de mii de cetăţeni, prin implementarea acestor proiecte, vor beneficia de condiţii de trai decente, absolut necesare, indiferent dacă e vorba de urban sau rural. Pentru perioada de programare 2021 – 2027, proiectele de apă – canal vor fi finanţate prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă, care are alocată suma de 3,5 miliarde de euro pentru infrastructura de apă şi apă uzată”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Proiectul, în valoare de 226 milioane de euro, va fi implementat de Aquavas S.A. Municipiul Vaslui va etapizat, în intervalul a două perioade de programare. Astfel, prin etapa I (aferentă perioadei de programare 2014 – 2020) se vor implementa parţial indicatorii şi obiectivele proiectului, iar prin implementarea etapei II (aferentă perioadei de programare 2021 – 2027) se vor atinge indicatorii şi obiectivele întregului proiect.

Investiţiile în alimentare vor cuprinde 47 de localităţi şi se vor realiza în două etape: Etapa I (Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020): sistemele de apă SAA Vaslui, Huşi, Codăeşti, Rebricea, Miclestiale, iar Etapa II (Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027): sistemele de apă SAA Vaslui, Huşi, Codăeşti, Rebricea, Bârlad, Murgeni, Bogdăneşti, Dinga Rădeşti, Berezeni, Dodeşti, Alexandru Vlahuţă, Iana, Bogdana, Perieni, se precizează în comunicat.

De asemenea, investiţiile în colectarea şi tratarea apei uzate vor cuprinde 21 de localităţi şi se vor realiza în două etape: Etapa I (Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020):): Cluster Vaslui (aglomerările Vaslui şi Văleni), Cluster Huşi (aglomerările Lunca Banului şi Huşi) şi aglomerarea Negreşti, iar Etapa II (Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027): Cluster Vaslui (aglomerarea Vaslui), aglomerarea Dumeşti, Cluster Bârlad (aglomerările Bârlad, Zorleni, Popeni), Cluster Berezeni (aglomerările Berezeni, Falciu, Vetrişoaia) aglomerarea Iana, aglomerarea Perieni.

Astfel, proiectul va aduce îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi canalizare pentru aproximativ 100.000 de cetăţeni din localităţile din judeţul Vaslui incluse în proiect, în vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin Tratatul de Aderare şi Directivele Europene relevante.

Potrivit sursei citate, gradul de conectare şi conformare al populaţiei la servicii de alimentare cu apă va creşte de la 31,4% înainte de proiect la 77,1% după Etapa I POIM, respectiv 99,9% după finalizarea proiectului.

Totodată, în valoare de peste 75 de milioane de euro, SC Apa Canal SA Galaţi Municipiul Galaţi va implementa un proiect care va creşte gradul de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei în comuna Matca şi municipiul Galaţi.

Prin proiect se vor realiza: o gospodărie de apă formată dintr-o staţie de clorinare şi două rezervoare de înmagazinare a apei, doua staţii de pompare (una pe conducta de aducţiune şi una pe reţeaua de distribuţie), 11.413 km aducţiune din care 2.506 km reprezintă reabilitare şi 101.633 km de reţea de distribuţie din care 4.649 km constituie reabilitare.

Dintre acestea, investiţiile pentru comuna Matca includ şi investiţii pe teritoriul Municipiului Tecuci, respectiv extindere conductă aducţiune 4.623 km şi construire unei staţii de pompare apa, care vor fi cofinanţate şi preluate de către Consiliul Judeţean Galaţi.

Gradul de conectare la sistemele de alimentare cu apă în aria proiectului în anul 2021 este de 71,67% – 320.325 locuitori, iar in anul 2024 după finalizarea Programului Operaţional Infrastructură Mare va fi de 78,51% – 332.592 locuitori. Din punct de vedere al furnizării continue a apei potabile în aria proiectului, în anul 2024 va fi de 62,68% – 184.731 locuitori.

La finalul Proiectului, gradul de conectare şi conformare va creşte la 100% – 336.552 locuitori în 2026, respectiv 10.170 locuitori noi şi 110.000 locuitori care vor beneficia de o mai bună alimentare cu apă potabilă continuu.

Pentru perioada de programare 2021 – 2027, proiectele de apă – canal vor fi finanţate prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă, care alocată suma de 3,5 miliarde de euro pentru infrastructura de apă şi apă uzată şi tranziţia la o economie circulară.

Programul, aprobat recent de Comisia Europeană, va finanţa investiţii atât în cadrul unor proiecte noi, cât şi în continuarea investiţiilor POIM, în cazul etapizării acestora. Finanţarea prin PODD va include pregătirea şi gestionarea proiectelor de investiţii de apă şi apă uzată, dar şi consolidarea capacităţii actorilor implicaţi în sector.

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code