Economice

Joe Biden: Nimic nu va fi decis despre Ucraina fără Ucraina. Lor le revine decizia de a ceda sau nu teritorii

”De la început am spus – şi nu toată lumea a fost de acord cu mine – că nimic (nu va fi decis – n. red.) despre Ucraina fără Ucraina. Este teritoriul lor. Eu nu le voi spune ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă”, a afirmat Biden la Rehoboth (Delaware), după ce a fost întrebat dacă Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în schimbul păcii.

Totuşi, adăugat el, ”probabil” la un moment dat va fi nevoie de o ”reglementare” între Ucraina şi Rusia. Însă ”ce ar implica aceasta, nu ştiu”, a mai spus preşedintele SUA.

El a subliniat că în acest timp Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina pentru a se putea apăra singură în faţa agresiunii ruse.

Fostul secretar de stat american Henry A. Kissinger sugerase luna trecută, în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Ucraina ar trebui să cedeze Rusiei teritorii în schimbul păcii. El a îndemnat Occidentul să convingă Ucraina să accepte negocieri plecând de la ”status quo-ul de dinainte”, adică de la o situaţie în care Rusia controlează formal peninsula Crimeea şi informal provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, notează Washington Post.

În replică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat opiniile lui Kissinger cu ceea ce s-a întâmplat cu Germania nazistă în 1938, când încercările de a calma agresorul prin concesii teritoriale nu au stins apetitul german pentru mai multe teritorii.

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code