Economice

Internet din ce în ce mai slab. România continuă căderea în topul țărilor cu cele mai rapide conexiuni

Studiul realizat de Ookla, compania care deţine site-ul speedtest.net, cel mai folosit serviciu de testare a conexiunilor la internet, a analizat conexiunile pe parcursul lunii decembrie 2021.

Pentru internetul fix, viteza medie de download la nivel global a fost de 59,75 Mbps, în timp ce la upload viteza a fost de 25,06 Mbps, iar latența medie a fost de 10 secunde.
În ceea ce privește conexiunile mobile, la nivel global, vitezele sunt considerabil mai mici. La download a fost de 29,55 Mbps, în timp ce la upload a fost de 8,59 Mbps, iar latența medie a fost de 29 secunde.
În cazul României, declinul perfomanței vitezei de internet continuă. Dacă în anul 2017, studiul Ookla plasa țara noastră pe locul 5 pentru conexiunile fixe de internet, la finele anului trecut, ne plasam pe locul 12, în cădere cu două poziții față de luna noiembrie. Cu 118,51 Mbps la download, România este totuși peste viteza media a conexiunilor la internet la nivel global.
Pe de altă parte, când vine vorba de internetul mobil, ţara noastră prinde abia locul 52 la finele lunii decembrie 2021, mai jos cu un loc comparativ cu luna noiembrie. Spre comparație, în 2017 se situa pe locul 36. Chiar şi aşa, cu 33,93 Mbps, suntem încă peste viteza medie globală, dar ecartul s-a mai redus în ultimii ani.
La ora actuală, cel mai rapid internet fix se află în ordine în: Singapore, Chile, Tailanda, Hong Kong și Monaco. Cel mai rapid internet mobil se găsește în: Emiratele Unite Arabe, Norvegia, Coreea de Sud, China și Qatar.
La polul opus, cel mai slab internet fix se află în Yemen, Siria, Turmeknistan, Cuba și Afganistan. Ultimele locuri pentru conexiunile mobile sunt în Sudan, Tajikistan, Venezuela, Afghanistan și Turkmenistan.

The post Internet din ce în ce mai slab. România continuă căderea în topul țărilor cu cele mai rapide conexiuni appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code