Economice

Grupul american Eagle Football Holding a preluat în mod oficial echipa Olympique Lyon

„Încheierea operaţiunilor cu Eagle Football s-a produs”, a indicat comunicatul publicat după închiderea Bursei de la Paris, după şase luni de negocieri marcate de mai multe amânări.

Olympique Lyon a anunţat, în octombrie, suspendarea acţiunilor holdingului condus de peste 35 de ani de către Jean-Michel Aulas, în aşteptarea finalizării operaţiunii de cumpărare a clubului de către grupul american Eagle Football, controlat de John Textor.

Anunţată iniţial pentru 30 septembrie, oficializarea acestei preluări a clubului valorizată la aproximativ 800 de milioane de euro a fost amânată pentru 21 octombrie, apoi în noiembrie, pentru ca la începutul lui decembrie să fie iar amânată, grupul lyonez invocând la momentul primei amânări etape tehnice de finalizat.

Potrivit grupului, părţile urmau să finalizeze documentaţia juridică, în special pentru finanţarea principală a Eagle Football şi etapele necesare pentru încheierea cu succes a operaţiunii, iar timpul necesar pentru această finalizare nu permitea încheierea operaţiunii la 30 septembrie 2022, aşa cum era planificat iniţial.

Miliardarul american John Textor este deja prezent în capitalul clubului londonez Crystal Palace şi este acţionar majoritar al echipelor Botafogo (Brazilia) şi RWD Molenbeek (Belgia).

În prezent, Olympique Lyon este pe locul 8 în Ligue 1, după 15 etape, cu 21 puncte, la 10 puncte de podium.

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code