Economice

Gran Via transformă clădirea de birouri pe care o deține lângă Arcul de Triumf în apartamente

Gran Via România deține o clădire de birouri pe strada Clucerului din București, în apropierea Arcului de Triumf, care va trece printr-un proces de reconversie și va avea o nouă funcțiune. Costul pentru reconversie este de 750 de euro/mp, iar suprafața clădirii este de 2.500 de mp, astfel că investiția se ridică la circa 1,9 milioane de euro, potrivit informațiilor Economica.net. 

„Am luat această decizie prin prisma faptului că aceasta este totuși o clădire din anul 2000 și ar fi însemnat o investiție destul de mare ca noi să o aducem la nivelul cerințelor de astăzi și nu s-ar justifica prin prețul chiriei. Costurile de reconversia ar crește chiria și nu ar fi fezabile pentru zonă, de aceea ne-am orientat către rezidențial. Clădirea a fost cumpărată de acționarii spanioli ca și clădire de birouri, a fost una dintre investițiile realizate de acționari când au venit în România și a fost cumpărată ca sediu”, a declarat pentru Economica.net, Antoanela Comșa, președintele Gran Via România.

Gran Via a avut sediul în această clădire până acum cinci ani când s-a mutat într-un nou sediu, închiriat. Printre cei care au avut birouri aici se numără Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană și cea Româno-Italiană.

În prezent, dezvoltatorul se află în faza de obținere a autorizației de construcție, care va fi obținută spre sfârșitul anului viitor, ne-a mai declarat Comșa, iar după lucrările de reconversie, care vor dura circa nouă luni, apartamentele vor fi scoase la vânzare în 2023. La parter vor fi amenajare două apartamente, pe etajele 1, 2 și 3 câte trei apartamente, la etajul patru vor fi două, iar la etajul cinci va fi un singur apartament, mai mare, care va avea o suprafață utilă de circa 180 de mp.

De la birouri la apartamente

Mai mulți investitori din piața imobiliară și-au adaptat planurile și au transformat clădiri de birouri în clădiri de apartamente. One United a transformat al doilea turn din proiectul One Verdi Park în apartamente, iar proprietarul complexului comercial Sir din Capitală a ales să transforme un priect de birouri de cinci etaje din Fundeni tot în apartamente.

Listei cu investitori care au schimbat planurile i se adaugă și Ro Naturstein, care a transformat fostul sediul al Mediafax în apartamente, dar și antreprenorii români Dorin Mateiu și Mihai Lucian Palaz, care au schimbat macazul spre apartamente pe fondul unei cereri scăzute pentru spații de birouri, potrivit Profit.ro.

„Rata scăzută de vaccinare face ca munca hibrid sau de acasă să existe în continuare, iar asta înseamnă că anumiți dezvoltatori vor face această reconversie, dar eu cred în întoarcerea la birou”, a declarat președintele Gran Via în cadrul Graphein Talks, un interviu realizat de compania de topografie inginerească Graphein.

Prețuri în creștere la materialele de construcții, avansuri la furnizori

Pe fondul pandemiei, dar și a creșterilor prețurilor la energie, materialele de construcție s-au scumpi.  „În zona materialelor de construcție este clar că avem de-a face cu o creștere dramatică a prețurilor, care din păcate este extrem de greu controlabilă, de a fi previzionată. Vorbim de metale, de petrol, de orice; acestea s-au dus în sus la toate bursele din lume, și nu cu  5- 10%, ci cu zeci de procente, poate chiar peste 100%, din cauza unei impredictibliății cauzate de piață, de necunoașterea unui plan de investiții pe termen scurt și mediu”, declara la începutul anului în cadrul unei conferințe online Cristian Erbașu, Președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).

Cu cea de-a doza fază în lucru la proiectul de locuințe din Constanța, Gran Via cumpără în avans materiale de construcții.

“Am achiziționat fier pentru următoare șase luni, am negociat cu furnizorul de betoane să ținem prețul până în februarie, bineînțeles contra unor avansuri, cumpărăm acum toate centralele. Din fericire, ne-am capitalizat foarte bine si putem să plătim niște avansuri unor furnizori cu care avem relații de mulți ani. Am achizițonat lifturile, am încercat să achiziționăm anumite materiale ca să diminuăm impactul creșterilor prețurilor la materialele de constucții”, a declarant Antoanela Comșa în cadrul Graphein Talks.

Comșa mai spune că atât timp cât există o cerere pentru materiale de construcții, nu doar pentru rezidențial, ci și pentru construcția de scoli sau spitale, prețurile la materialele de construcții nu vor scădea, dar nici nu se vor întoarce la nivelul de dinainte de pandemie.

Sursa foto: Birou.info 

The post Gran Via transformă clădirea de birouri pe care o deține lângă Arcul de Triumf în apartamente appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code