Flux Stiri

Europarlamentarul Claudiu Manda trimis în judecată de DNA. Starea de fapt, o poveste

Europarlamentarul Claudiu Manda a fost trimis în judecată de procurorii DNA, într-un dosar în care politicianul este acuzat că și-a folosit funcția politică pentru a obține bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În dosar mai apare și fostul șef al unei instituții din Craiova.

Cei doi au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, potrivit unui comunicat al al DNA, remis, vineri, presei.

Este vorba despre „Iulian-Claudiu Manda la data faptei președinte al organizației județene a unui partid, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a influenței ori autorității ca persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000)” și despre „Marius-Nicolae Simcelescu, la data faptei directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul”.

Procurorii au stabilit că „în calitate de președinte al organizației județene Dolj a unui partid, inculpatul ar fi intervenit, la data de 05 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, simpatizant și militant ai aceluiași partid, ocazie cu care și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurgeau din calitatea de președinte al organizației județene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluționarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești (Dolj), lucru pe care directorul instituției l-ar fi făcut prin încălcarea legii”.

De asemenea, potrivit procurorilor, intervenția inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obținerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei Bratovoești, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, față de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obținute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) și de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj.

În urma unui control care a avut loc la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, s-a constatat că aproape 50 % din persoanele verificate au încasat necuvenit venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiții esențiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social.

Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menționate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a înștiințat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective. Așa arată știrea prezentată de portalul de știri antena3.ro

Privind la elementele factuale așa cum sunt ele expuse de procurori, rezultă că i se reproșează domnului Claudiu Manda că ar fi avut un ascendent asupra unui coleg de partid. Adică, i-ar fi poruncit ceva unui coleg de partid și acesta ar fi ascultat și ar fi emis acte prin încălcarea legii. O asemenea stare de fapt nu reiese din nici un material probator, din nici o probă materială, este unica apreciere arbitrară a unui procuror, pentru că ascendentul este o realitate construită, virtuală doar în apreciere. Prin urmare fapta este lipsită de conținutul participației și cerința vinovăției, apreciez eu editorul. Sigur că un jurist cu licență reală nu ar fi emis un asemenea document, pentru că rezultă clar că nu cunoaște noțiuni elementare ale actului juridic, ale consimțământului neviciat, dar mai să constate o situație factuală. Totuși, statul român prin DNA a emis un asemenea document, un asemenea rechizitoriu și un Europarlamentar este trimis în judecată exact pe soluțiile de „paradeală” ale lui Negulescu și Onea.

Leontiuc Marius

Share this:

(Visited 34 times, 1 visits today)





Marius Leontiuc
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - admis la studii de licenta in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, prezbiter in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ultimele

Știri Flash

Italianul care s-a îndrăgostit de limba română: Citeşte din operele lui Creangă și Caragiale

Un tânăr poliglot din Italia a învățat printre altele și limba română, pe care o vorbește în mod fluent. „Limba română este limba mea preferată”, mărturiseşte acesta.

BOR face apel la libertatea religioasă şi refuză impunerea certificatului verde: „Biserica e un spațiu care oferă produse sau servicii vitale”

Dan Petrescu anunţă dacă merge la națională după ultimul meci din an al CFR-ului. Are o clauză de reziliere de 600.000 de euro

Dascălul din Cluj care a primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler