- România alocă puțin sub 3 milioane de euro anual pentru promovarea turismului.
- România a eșuat în promovarea turistică în plan extern.
- Turismul a crescut datorită antreprenorilor, dar statul român nu a știut să valorifice potențialul.
Industria turismului din Uniunea Europeană, inclusiv România, a înregistrat o redresare solidă în primul semestru din 2023, cu un număr record de nopți petrecute în unitățile de cazare , comparativ cu anii anteriori. Creșterea a fost alimentată în mare parte de turismul internațional.
Peste 11 milioane de turiști au vizitat România în primul semestru din 2023, iar peste 2 milioane dintre aceștia au fost turiști străini, confort datelor Eurostat.
„Din fericire, România este o țară sigură, care atrage turiști, dar din păcate, nu avem o promovare puternică și Ministerul Turismului, Economiei, ar trebui să aloce 20 de milioane de euro pe an pentru promovare, dar ce mă bucură e că într-adevăr, turismul începe să își revină. Am avut un vârf înainte de pandemie, în 2019 au fost 3 milioane de turiști străini și mă refer la cei care s-au cazat la hoteluri și în structuri de cazare, nu cei care au venit la rude, doar că avem nevoie de o promovare mult mai puternică”, a explicat Traian Bădulescu, jurnalist și scriitor de turism.
România a eșuat în promovarea turistică în plan extern, iar statul român nu și-a îndeplinit menirea de a crea un brand de țară și de a finanța promovarea externă.
Citește și:
- Austria susține că veto-ul său nu este împotriva României, ci împotriva unui sistem defect. Marius Ghincea: „Se folosește de aderarea României și Bulgariei ca o monedă de schimb”
- Bilanțul ONU în urma inundațiilor din Libia: cel puțin 11.470 de decese și peste 10.000 de persoane dispărute
- Un adolescent a devenit bogat peste noapte. Tânărul a primit aproape 9 milioane de lire sterline în cont din greșeală
The post Cum aducem turiștii la noi în țară? Traian Bădulescu: „Din fericire, România este o țară sigură, care atrage, dar din păcate, nu avem o promovare puternică” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.