Economice

Conflict Grecia-Trucia. Premierul elen spune că ţara e „pregătită să-i înfrunte” pe cei care îi „ameninţă” teritoriul

„Suntem pregătiţi să-i înfruntăm pe toţi cei care ne ameninţă să debarce în insulele noastre, pe teritoriul nostru”, a declarat Mitsotakis, primit de preşedintele francez Emmanuel Macron la Palatul Elysee, scrie Agerpres.

El a citat cele şase avioane de luptă Rafale şi cele trei fregate de apărare şi intervenţie (DFI), cumpărate în martie de Atena şi a mulţumit Franţei pentru sprijinul său în faţa „provocărilor” Turciei.

„Suntem întotdeauna deschişi discuţiei şi dialogului”, a adăugat premierul grec.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat recent Grecia că „ocupă” insulele sale din Marea Egee, care sunt greceşti, dar în care soldaţi greci nu pot staţiona şi a avertizat că forţele armate turce ar putea „sosi peste noapte” şi „să facă ceea ce este necesar”.

Emmanuel Macron a denunţat la rândul său „provocări şi afirmaţii inacceptabile, care pun sub semnul întrebării suveranitatea Greciei” şi a reiterat cu „claritate şi fermitate” sprijinul Franţei pentru Atena.

„Nu vom lăsa să se instaleze nicio dezordine, în special în Mediterana orientală”, a spus el.

Share this:

(Visited 18 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *