Economice

Cât mai merge “darul” cash sau pe card în vara lui 2022. Cei mai darnici şi cei mai zgârciţi nuntaşi – studiu Revolut, date INS, Eurostat

În anul pandemiei, 2020, România a înregistrat cel mai mic număr de căsătorii din 1946 până în prezent. După o revigorare în 2021 se aşteaptă ca 2022 să fie un an aglomerat.

Vara aceasta se anunță a fi momentul potrivit pentru nunți și petreceri de căsătorie, după ce în 2020 și 2021 majoritatea evenimentelor de acest tip au fost amânate sau reprogramate, iar în cele mai multe țări din lume s-au ridicat restricțiile impuse de COVID-19.

Potrivit Eurostat, în 2019, cel mai recent an cu condiții obișnuite pentru organizarea ceremoniilor de căsătorie, în Uniunea Europeană se înregistrau 4,3 căsătorii la 1.000 de locuitori, iar România avea o rată a nupțialității printre cele mai ridicate din UE (6,6‰, alături de Letonia şi Ungaria, cu 6,7‰, Lituania cu 7,0‰ şi Cipru cu 8,9‰), dar sub mediile din perioada 2016-2018 (6,8‰/ 7,3‰/ 7,4‰).

Din cauza pandemiei de COVID-19, numărul căsătoriilor s-a redus drastic în 2020, conform Institutului Național de Statistică, ajungând la 81.343 căsătorii (2020) de la 128.610 (2019), cel mai mic număr de căsătorii din 1946 până în prezent. În anul 2021, numărul căsătoriilor a crescut față de primul an de pandemie, ajungând la 114.207, dar a rămas la un nivel inferior celui din 2019, cu o rată a nupțialității de 5,2‰.

Așadar, pe măsură ce pandemia se face tot mai puțin simțită și numărul invitațiilor la nunți începe să crească. Și de fiecare dată apare aceeași întrebare: care este cel mai bun dar de nuntă? Revolut a încercat să afle cum s-au transformat comportamentele legate de nupțialitate, în 13 țări din lume, din Europa până în Asia-Pacific.

Cine oferă darul cash, cine pe card, cont, cadou sau voucher

Un lucru e cert – deși autoritățile din toate țările au insistat pe trecerea la o societate ”cashless”, din motive de igienă, banii continuă să fie un dar de nuntă dezirabil în mai toate țările – din România până în Suedia sau Japonia.

De exemplu, germanilor le place numerarul și îl înmânează la petrecerea nupțială în diverse recipiente (cel mai adesea, în cutiuțe de lemn). Aceeași preferință pentru cash se întâlnește și Japonia și în Portugalia.

În sudul Italiei, la finalul petrecerii se înmânează praospăt-căsătoriților un plic cu bani, așa încât să nu se piardă ceva în agitația zilei. În Polonia, darul în bani, de asemenea în plic, se oferă la ieșirea de la slujba religioasă sau când nuntașii ajung la restaurant. Familia și prietenii formează un culoar și le înmânează mirelui și miresei cadouri în bani și flori, însoțite de felicitări.

Suedia este un caz aparte: invitații nu oferă bani drept dar de nuntă. Banii sunt tabu pentru suedezi, așa că în locul transferurilor sau darurilor cu bani cash se preferă un cadou pentru luna de miere, cum ar fi un voucher de călătorie, o cazare la hotelul preferat sau servicii turistice.

În Australia, sunt acceptate atât cadourile în obiecte, cât și cele în bani, iar modalitatea preferată de tânărul cuplu este precizată în invitația de nuntă. Cum cele mai multe cupluri trăiesc și locuiesc împreună înainte de a oficializa relația, este firesc ca aceștia să prefere cadourile în bani.

O regulă de aur: cel mai bine este să transferi banii direct într-un cont, înainte de nuntă, mai ales că, de cele mai multe ori, viitorul cuplu chiar menționează contul bancar în invitație.

Există o sumă potrivită? Cât costă “tacâmul” în funcţie de cetăţenia mirilor

În Germania și în țările nordice găsim printre cele mai mici valori ale darului de nuntă. În Germania, regulile nescrise ale darului de nuntă recomandă între 30 și 70 euro pentru cei care nu fac parte din cercul de apropiați ai mirelui și miresei, cum ar fi colegii sau cunoștințele. Prietenii, familia, domnișoarele și cavalerii de onoare oferă cel puțin 100 euro.

În Polonia, Irlanda, Lituania și Spania, invitații oferă cel puțin 50 euro de persoană pentru a acoperi meniul de la masa festivă. Dar sumele cele mai potrivite variază între 100 – 200 euro/invitat și depind de importanța relației cu mirii sau de cât de înstăriți sunt participanții.

În Portugalia, darul variază foarte mult, dar cu siguranță începe de la cel puțin 125 euro de persoană și regula este ca la presupusul cost al meniului și distracțiilor din timpul petrecerii să se adauge cel puțin 25%, reprezentând câștigul efectiv al tinerilor căsătoriți. 

Românii par a fi ceva mai ”darnici”. Darul de nuntă poate avea valori cuprinse între 100 euro și 500 euro de persoană, în funcție de gradul de rudenie și apropierea de tinerii miri. Darul acoperă costurile cu meniul și divertismentul din timpul nunții, dar lasă și un beneficiu aproape egal ca valoare cu cheltuielile cuplului proaspăt căsătorit.

Și japonezii au portofele largi, când vine vorba de o familie nou fondată. Locuitorii din Țara Soarelui Răsare sunt deosebit de generoși: aici valoarea darului la nuntă variază între 30.000 and 50.000 JPY (de la 200 euro la aproximativ 370 euro), în funcție de vârsta și natura relației dintre invitat și miri. Oricum, în Japonia, prietenii oferă de obicei mai puțin decât familia și chiar mai puțin decât șefii tinerilor. De obicei, aceștia din urmă oferă cele mai mari daruri. Și, foarte important, suma dată trebuie să fie o cifră pară.

În Italia, invitații oferă daruri de până la 500 euro de persoană și, mai ales în sudul țării, se dau cadouri generoase în numerar. În Singapore, cel mai bine este să te documentezi înainte cât de mult ar trebui oferi ca dar, o astfel de sursă de documentare fiind https://singaporebrides.com/wedding-ang-bao-rates/.

Este considerat de prost-gust să nu oferi un cadou care să acopere cel puțin prețul meniului: cuplurile preferă hotelurile luxoase pentru nuntă și ar fi neplăcut să se trezească la finalul petrecerii că nu au bani de ajuns să plătească factura. În Statele Unite ale Americii, invitații oferă în medie 99 dolari (aproximativ 95 euro) dacă sunt din grupul de apropiați. Familia și rudele dau cel puțin 125 dolari (aproximativ 118 euro). 

Alternativa la darul în bani? Listele de cadouri, contribuţii la comun, şi donaţii

Lista de cadouri pare a fi, în continuare, cea mai bună alternativă. În Marea Britanie, așa numitele ”registre” sau liste de nuntă sunt, încă, la modă. Mirii pun la dispoziția participanților la nuntă o listă cu ceea ce își doresc, de unde invitații pot alege cadoul perfect, în funcție de banii de care dispun.

Mai nou, chiar și donațiile către diverse cauze umanitare susținute de cuplul tânăr sunt incluse în lista de daruri pentru nuntă, iar unele organizații neguvernamentale, cum ar fi Oxfam, oferă anumite servicii incluse în organizarea nunții sau a altor evenimente legate de această ocazie specială, în contul contribuției făcute de participanți. Acest gen de cadou-donație tinde să devină tot mai popular și în Lituania și în Polonia.

Și în Suedia încă se mai poartă aceste liste. Porțelanurile, decorațiunile de casă, accesoriile sunt printre cele mai populare cadouri de nuntă și azi. Și aici și în Spania, prietenii se pot pune de acord ca să contribuie la un cadou mai costisitor: de exemplu, se pot înțelege ca fiecare să plătească ¼ din prețul unei mese de lemn masiv pe care mirii doresc să o achiziționeze. Iar în cazul în care tinerii proaspăt căsătoriți vor să returneze un cadou de care nu au nevoie sau să îl înlocuiască (la același preț), o pot face pentru că orice dar e însoțit și de chitanță.

De la lansarea sa în 2015, Revolut a adăugat constant noi funcționalități. Cu Revolut Gifting, clienții pot trimite cadouri în bani însoțite de imagini sau de animații cu scurte mesaje pentru diverse ocazii – de ziua de naștere, de sărbători, pentru nuntă sau botezul unui copil. Această funcție completează transferurile personale atât de populare în rândul utilizatorilor Revolut care permit și partajarea costurilor, direct din aplicație, dar și transferurile instant către prieteni, în peste 40 de monede, oriunde pe glob.

De asemenea, seifurile de grup (Group Vaults) permit strângerea de fonduri alături de prieteni pentru a face cadouri de nuntă sau alte daruri celor apropiați sau membrilor de familie.

Cu peste 18 milioane de clienți la nivel mondial,  din care peste 2 milioane în România, Revolut este fintech-ul cu una dintre cele mai numeroase comunități din lume.

 

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code