Economice

Calea ferată Brașov – Sighișoara: Au fost contractate cele patru „cârtițe” care vor săpa tunelurile – API

„Cel mai complex șantier de infrastructură din ultimii 30 de ani în România: reconstrucția căii ferate Sighișoara-Brașov executată de asocierea Aktor-Arcada-Alstom. Asociația Pro Infrastructură a făcut o vizită oficială pe acest tronson, parte din Coridorul Feroviar Rin Dunăre”, spun reprezentanții API într-o postare pe Facebook.

Potrivit lor, lucrările prevăzute pe acest tronson sunt impresionante din toate punctele de vedere: două tuneluri noi cu lungimea de 5, respectiv 7 kilometri cu galerii duble, alte trei tuneluri cu galerii comune, un viaduct de 1700 de metri și zeci de mii de metri liniari de piloni forați.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Ne bucurăm să vedem o mobilizare bună în mai multe puncte de pe șantier. Am fost informați că antreprenorul a semnat contractul pentru achiziția a patru TBM-uri (Tunnel Boring Machine), utilaje folosite pentru execuția tunelurilor lungi, asemănătoare „cârtițelor” de la metrou. Ele vor săpa tunelurile cu o viteză de 15 metri/zi. „, adaugă reprezentanții API.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„La portalul în care vor fi aduse TBM-urile pentru tunelul Homorod vor începe lucrările de foraje în cursul acestei luni, urmând ca în prima parte a lui 2022 să fie lansate TBM-urile. La portalul de unde vor fi lansate celelalte două, pentru tunelul Ormeniș (cel de ~7 kilometri), este extrem de important să fie rezolvate veșnicele blocaje birocratice”, mai spun reprezentanții Asociației.

Citește și Adina Vălean: Sper ca lucrările la calea ferată Brașov – Sighișoara să fie finalizate până la sfârșitul lui 2023

În primăvara anului trecut, asocierea RailWorks a preluat de la CFR SA amplasamentele în vederea începerii lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare pe subsecţiunile Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, pentru circulaţia cu viteza maximă de 160 km/h. Contractul, în valoare de 2,9 miliarde lei (fără TVA), este finanţat din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei al Uniunii Europene (85%) şi din bugetul de stat, iar perioada de implementare este de 108 luni de la data emiterii ordinului de începere, din care 48 de luni aferente execuţiei şi 60 de luni pentru garanţie.

Asocierea RailWorks (formată din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company si Euroconstruct Trading ‘98) a câștigat și licitaţia pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa.

The post Calea ferată Brașov – Sighișoara: Au fost contractate cele patru „cârtițe” care vor săpa tunelurile – API appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *