Economice

Biden a anunțat noile sancțiuni impuse Rusiei. Încă patru bănci vor fi blocate, iar importurile de tehnologie vor fi tăiate la jumătate

Au mutat peste 175.000 de miltari lângă Ucraina, au adus rezerve de sânge și spitale de campanie. Puțîn a respins orice încercare de a restabili securitatea în zona. Se întâmplă cum am anticipat. Am văzut în ultima săptămâna bombardamente asupra regiunii Donbas. Au spus că Ucraina face genocid, fără nicio dovadă. Am văzut încălcări flagrante ale legislației internaționale.

Putin a pornit războiul cu rachete, apoi cu tancuri și soldați. Am fost transparenți și am dat informații că să nu existe nicio confuzie. Autorizez sancțiuni puternice și reglementări în legătură cu ce se poate exportă în Rusia. Aceste sancțiuni sunt gândite pentru a maximiza efectele. Statele Unite nu fac aceste lucruri singure, ci am construit o coaliție din cele mai importante state ale lumii. Am vorbit cu liderii G7, vom limita abilitatea Rusiei de a face afaceri în dolari, lire, euro și yeni. Vedem deja efecte asupra rublei, care a ajuns azi la un minim istoric.

Astăzi blocăm alte patru bănci mari, în frunte cu VTB, cu 250 de miliarde de dolari în active. Adăugăm nume rusești pe lista celor care trebuie să plătească, beneficiind personal de acțiunile Rusiei. Am blocat companii cu active de 1,4 triliarde de dolari. Acțiunile noastre vor avea efecte în timp. Vom tăia la jumătate importurile de tehnologie ale Rusiei. Suntem pregătiți să facem și mai mult. Mâine NATO va avea un summit cu cei 30 de lideri ai țărilor aliate, vom decide următorii pați pentru a întări Alianța.

O spun încă o dată, soldații americani nu sunt implicați în Ucraina, merg în Europa doar să apere aliații NATO. Nu avem nicio îndoială că NATO și SUA își vor îndeplini atribuțiile din articolul 5. Am autorizat soldați și avioane pentru a fi trimise în Europa de Est, în Polonia și România. Asta va permite că trupele de răspuns ale NATO să apere membrii Alianței.

Administrația mea folosește toate uneltele pentru a proteja cetățenii americani de creșterea prețurilor. Companiile americane nu ar trebui să folosească acest pretext pentru a crește prețurile. SUA va da drumul din rezerve la cantități suplimentare de petrol. Această agresiune nu poate rămâne fără răspuns. SUA susține libertatea și repet avertismentul de săptămâna trecută: dacă Rusia atacă cibernetic companiile americane, suntem gata să răspundem.

Am vorbit cu președintele Zelensk și l-am asigurat că suntem alături de Ucraina și vom oferi ajutor umanitar. Următoarele săptămâni vor fi foarte grele pentru poporul ucrainean. Este un moment periculors pentru toată Europa și pentru toată lumea. Acum lumea vede clar că Puțin nu a avut ingtijorari de securitate, nu a fost vorba de o agresiune NATO. Puțin vrea un imperiu și are o viziune groaznică pentru viitorul lumii. Această agresiune va costă scump Rusia, ne vom asigura de asta. Puțin va fi un paria pe plan internațional. În lupta dintre democrație și autocrație, libertatea va învinge”, a declarat Joe Biden, relatează RomaniaTv.net.

Întrebat în mod concret dacă Rusia va fi eliminată din SWIFT, măsură despre care s-a vorbit în ultima săptămâna, Biden a spus că această este încă în discuţie.

„Să vedem dacă restul Europei vrea să le blocheze codurile SWIFT. Nu știu pe cine amenință Putin, dar știm ce a făcut. Nu ne așteptăm că sancțiunile să prevină, pentru că va dura ceva până când acestea își vor face efectul. Putin nu se va preda odată cu intrarea în vigoare a sancțiunilor.

Nu este nicio îndoială că lumea va răspunde când o putere nucleară majoră decide să invadeze o altă țară. Am spus foarte clar că Putin este un adversar. Am citit și am ascultat discursul sau. Are ambiții mult mai mari decât Ucraina, vrea să refacă URSS. Ambițiile lui sunt contrare cu momentul în care se află restul lumii.

Sancțiunile vor slăbi Rusia atât de rău încât Putin va trebui să facă niște alegeri foarte dificile. Sancțiunile pe care le vom impune depășesc orice s-a făcut vreodată, depășesc scoaterea din SWIFT. Vom vedea într-o lună efectele. Dacă nu îl atacăm pe Puțîn acum cu sancțiuni, va merge mai departe.”, a completat Joe Biden.

Preşedintele american Joe Biden a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională pe tema atacului Rusiei în Ucraina. La şedinţă au luat parte oficiali de top din domeniul securităţii naţionale, precum consilierul pe probleme de securitate naţională Jake Sullivan, secretarul Trezoreriei Janet Yellen, preşedintele Statului Major Întrunit, generalul Mark Milley, secretarul Apărării Lloyd Austin, directorul CIA Bill Burns şi vicepreşedintele Kamala Harris.

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code