Economice

Bencomp, cel mai mare producător de lemn compozit, își extinde capacitatea de producție și mizează pe o creștere cu 50% a afacerilor în acest an

Producătorul de lemn compozit, Bencomp a încheiat 2022 cu o creștere de 70% a cifrei de afaceri, la un total de aproape 28 de milioane de lei, adică circa 5,6 milioane de euro. Pentru acest an, compania se așteaptă la o creștere de 50%. Bencomp a început în urmă cu zece ani producția de lemn compozit, un material hibrid, din care mai mult de jumătate este realizat din deșeurile rezultate din urma procesului de prelucrare a lemnului, iar restul din plastic reciclat.

„Cred că motorul creșterii este popularitatea din ce în ce mai mare a produselor noastre, clienții fiind cei mai importanți promotori ai noștri. Profilele din lemn compozit sunt ecologice, utilizăm aproape 90% materiale reciclate, sunt durabile și necesită întreținere minimă. Lucrările realizate de clienții noștri atrag privirile, fie că vorbim de garduri, de pardoseli, lambriuri, mobilier urban sau de alte produse. Iar privirile și recomandările ne aduc noi clienți”, a declart pentru Economica.net, Isabela Bene, unul dintre acționarii companiei.

Lunar, în fabrica Bencomp din Buzău se produc 300 – 400 de tone de profile din lemn compozit. Pentru această producție, se folosește o cantitate similară de deșeuri.

“Dacă am transforma întreaga capacitate de producție  lunară a Bencomp în mp  de pardoseală WPC, cu aceasta am putea să acoperim o terasă cu o suprafață de 25.000 mp în fiecare lună. Sau am putea construi o terasă uriașă de 300.000 mp într-un an”, ne mai spune Bene.

Investiția în fabrica de la Buzău depășește șase milioane de euro, iar compania lucrează deja la creșterea capacității de producție.

“Avem în derulare un proiect cu fonduri europene prin care vom crește capacitatea de producție cu 50%. Estimăm că implementarea proiectului va dura aproximativ un an. Investiția se ridică la 9,63 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 4,78 milioane de lei. În cadrul acestei proiect de investiţii, sunt şi măsuri de îmbunătăţire a calităţii mediului înconjurător şi de asigurare a egalităţii de şanse şi tratament”, mai spune Isabela Bene.

Proprietarul producătorului mai spune că nu are în calcul deschiderea unei noi unități de producție, dar există planuri pentru deschiderea unei fabrici pentru producția de făină de lemn și brichete de lemn la Arad.

Cerere tot mai mare pentru materiale reciclate

Rumegușul de lemn și granulele HDPE (polietilenă de înaltă densitate) sunt furnizate de companii românești, iar unul dintre furnizori este chiar acționarul majoritar, Bene Internațional, care colectează și reciclează deșeuri.

“Deșeurile de lemn provin din prelucrarea de articole din lemn (de exemplu, a mobilierului), sau din paleți care nu mai pot fi refolosiți etc. Aflate sub formă de rumeguș, ele trebuie prelucrate până devin pulbere, așa-numita făină de lemn. Granulele HDPE reciclate provin de la reciclatori care prelucrează deșeurile din plastic, care altfel, cel mai probabil, ar ajunge la groapa de gunoi. În cazul în care achiziționăm direct făină de lemn, aceasta provine din surse aflate în afara țării” ne-a mai declarat Isabela Bene.

În ultimii ani, cererea de materiale reciclate a început să crească, însă oferta de pe piață nu face față acestei creșteri. Drept urmare, prețurile au început să crească.

„Astăzi, odată cu promovarea economiei circulare, există impuneri din partea Comisiei Europene, către toate statele membre, pentru creșterea procentului de materii prime reciclate din total pondere materii prime utilizate la fabricarea unui produs. De exemplu, pentru fabricarea unei sticle PET trebuie utilizate, pe lângă granule virgine din PET, și granule reciclate din PET. În industria automotive, furnizorii care produc piese din plastic pentru un autoturism au ca țintă utilizarea de materiale plastice reciclate în rețete în procente tot mai mari, în fiecare an. Exemplificările pot continua pentru produse din toate industriile. Ce înseamnă acest lucru? Cererea pentru materii prime reciclate a devenit din ce în ce mai mare în fiecare an. Ori pentru a satisface această cerere este nevoie ca gradul de colectare a deșeurilor ce vor fi tranformate în materii prime reciclate de către reciclatori să crească cu aceeași viteză, ceea ce, din păcate nu se întâmplă”, explică Isabela Bene.

Cum s-a ajuns aici? Nimeni nu și-ar fi imaginat perioadele de lockdown pe care le-am trăit odată cu răspândirea virusului COVID-19. Pandemia a dus la o penurie de materii prime virgine, în special pe zona de materiale plastice. Iar atunci, producătorii s-au uitat către materialele reciclate.

„În acest context, în cei doi ani de pandemie, provocarea cea mai mare pentru Bencomp a fost să susțină un ritm constant de aprovizionare cu materii prime care să asigure continuitate în producție. Evident, prețurile majorate aproape la fiecare două-trei luni din partea furnizorilor, au reprezentat o pondere importantă în stresul operațional zilnic. Cu toate că am avut scurte perioade în care am avut sincope în aprovizionare, prin efortul susținut al intregii echipe de producție și al celei comerciale, furnizarea comenzilor către clientii noștri în perioada de pandemie nu a fost afectată”, mai spune proprietarul Bencomp.

Cine este Bencomp

Bencomp comercializează peste 70 de tipuri și modele diferite de profile din lemn compozit (WPC) pe piața internă, dar și cele externe. De la pardoseli pentru terase, piscine, pontoane sau alei pietonale, la garduri, balustrade sau balcoane. Producătorul mai realizează și mobilier urban din WPC, dar și lambriuri exterioare, care se folosesc la placarea fațadelor clădirilor.

Compania exportă profile din lemn compozit către țări precum  Bulgaria, Belgia, Spania, Anglia, Cipru, Grecia, Ungaria, Quatar, Italia, Franța și Republica Moldova.

Bencomp face parte dintr-un grup de firme cu tradiție în reciclarea și valorificarea deșeurilor de mase plastice, sticlă, electronice și ambalaje. Acționarul majoritar al BENCOMP este Bene Internațional SRL,  care activează în domeniu de peste 20 de ani.

Acționarul majoritar al este Bene Internațional, cu o deținere de 63% din părțile sociale, și care este activ pe piața reciclării deșeurilor de 20 de ani. Ceilalți acționari sunt Mihai Posedaru (35%) și Marian Badea (2%), potrivit datelor portalului specializat Termene.ro.

 

 

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code