Economice

Autostrada Ploiești – Buzău: Guvernul ar putea aproba miercuri exproprierile pentru gropile de împrumut din Prahova

Gurvenul ar putea aproba în ședința de miercuri, 8 iunie, proiectul privind „declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, pentru asigurarea terenurilor necesare gropilor de împrumut şi pentru relocarea utilităţilor, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ – teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Autostrada Ploieşti – Buzău”, aflate pe raza localităţilor Dumbrava, Drăgăneşti, Tomşani, Colceag şi Baba Ana, din judeţul Prahova”, conform informațiilor de pe ordinea de zi.

De asemenea, săptămâna viitoare urmează să intre pe ordinea de zi și exproprierile pentru gropile de împrumut din județul Buzău, anticipează șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit lui, nu există riscuri să fie întârzieri în emiterea ordinului de începere a lucrărilor pe lotul 2 Mizil – Pietroasele, pentru care s-a semnat contractul marți.

Consultantul pentru supervizarea lucrărilor urmează să fie selectat în câteva săpămâni, înainte de începerea lucrărilor, estimează Pistol. Iar dacă vor fi contestații la licitația pentru selectarea consultantului, supervizarea va fi realizată inițial prin cadrul unei Direcții Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP), explică directorul general al CNAIR (foto jos).

cristian pistol cnair

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marți, 7 iunie, a fost semnat primul contract din cele 13 din Autostrada Moldovei (A7), finanțată prin PNRR.

Este vorba despre Lotul 2, Mizil – Pietroasele, cu o lungime de 28,35 km și cu o valoare de 1,249 miliarde lei, fără TVA.

Asocierea de constructori români și bulgari care a câștigat contractul este Coni SRL – Trace Group. Aceasta are la dispoziție 20 de luni pentru a finaliza construcția, care include și 20 de poduri.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat săptămâna trecută că marți, 7 iunie, urmează să fie semnat primul contract pentru Autostrada Ploiești – Buzău (A7).

„În total, de la Ploiești la Pașcani sunt 13 loturi. Primul tronson, Ploiești – Buzău, săptămâna viitoare, marți, semnăm primul contract. Probabil până la finalul săptămânii viitoare sau începutul săptămânii celeilalte, se semnează al doilea contract”, a spus Grindeanu vineri la Timișoara.

Acesta a menționat că pe A7 este vorba doar de execuție, adică după ce s-a semnat contractul, se predă amplasamentul și pot începe lucrările.

Amintim că pentru lotul 2 Mizil – Pietroasele, a fost desemnată câștigătoare oferta Coni – Trace, iar lotul 1 Dumbrava – Mizil a fost câștigat de asocierea Pizzarotti – Retter.

Autostrada Ploiești – Buzău, cu o lungime de 63,25 de km, este primul tronson al A7.

În septembrie 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit în total 39 de oferte la licitația pentru construirea celor trei loturi ale tronsonului Ploiești – Buzău din Autostrada Moldovei (A7).

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code