Economice

2022 a fost primul an în care s-a călătorit ca înainte de pandemie – Denisa Oprea, Hello Holidays

Turismul n-a mai fost turism cu adevărat de când au fost impuse restricțiile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19. Turiștii n-au mai călătorit la fel de mult, iar industria, de la hotelieri și până la companii aeriene, a fost puternic afectată. Vara aceasta însă, turiștii s-au înghesuit în marile aeroporturi europene în așteptarea zborului spre vacanța mult-dorită.

“2022 a fost primul an din ultimii în care s-a călătorit ca înainte de pandemie. Dorința oamenilor de vacanțe, de relaxare, de a ajunge în locuri unde era mai greu de ajuns în ultimii doi ani s-a simțit puternic în vânzări. Hello Holidays înregistrează un volum de vânzări de 9,8 milioane de euro în 2022, aproape dublu față de 2019, pe fondul ridicării tuturor restricțiilor de călătorie, la începutul sezonului, și a unei cereri foarte mari de călătorii”, a declarat pentru Economica.net, Denisa Oprea, directorul de marketing al Hello Holidays.

Creștere de 40% pentru 2023

Pentru 2023, agenția se așteaptă la o creștere de 40%, creștere care va fi generată și de deschiderea recentă a unui nou sediu la Sibiu și diversificarea unor programe care au fost la mare căutare vara aceasta, precum programele pentru seniori.

“Am început cu Italia, dar în 2023 adăugăm Puglia la Italia, dar și Spania și Elveția, mai multe variante de vacanțe de șapte nopți primăvara și toamna, când e mai puțin aglomerat decât în sezon, prețurile sunt avantajoase, temperaturile sunt blânde. Tot pentru 2023 am completat oferta pentru Cappadocia și Pamukkale cu încă două programe, care se desfășoară în timpul verii, și care conțin și sejur în Antalya cu demipensiune, în afară de circuitul propriu zis”, mai spune Denisa Oprea.

Mai multe sunt și charterele spre Bulgaria, inclusiv din Sibiu. Vor fi și mai multe curse de autocar, câte două pe săptămână, spre zonele din Grecia unde agenția și-a consolidat poziția: Halkidiki, Thassos, Riviera Olimpului.

Turiștii au vrut și zile de cumpărături sau de vizite în Istanbul, iar agenția de turism a prelungit cu două nopți programul de Marmaris. Cursele charter spre Antalya va crește la trei pe săptămână, iar spre Bodrum și Dalaman vor fi câte un charter săptămânal.

“Pe partea de chartere colaborăm cu TAROM, HiSky, Corendon, Wizz Air. Au fost momente de criză în toamnă, pentru că s-a întâmplat dintr-o dată și a trebuit să ne mobilizăm să găsim rapid zboruri alternative la cele ale Blue Air. Au fost anumite destinații care nu au mai putut fi operate, pentru altele am găsit rute alternative, dar la costuri mult mai mari”, completează Denisa Oprea.

Anul acesta, circa 45.000 de turiști au ales să-și cumpere vacanțele de la Hello Holidays, iar cele mai solicitate destinații pentru vară au fost Nisipurile de Aur, Antalya și Thassos (foto). Cele mai solicitate circuite au fost spre Istanbul, Italia, România, Croația, Scandinavia și Anglia.

Inflația a luat locul pandemiei

Dacă vara asta s-a călătorit fără gândul la virus, notele de plată la restaurante sunt mai mari. Costurile în creștere cu energia duce și la vacanțe mai scumpe.

“Încercăm să menținem majorările care ne vin de la partenerii externi în limite rezonabile. Cu toții suntem înconjurați de scumpiri, erau inevitabile modificările de prețuri și tarife în turism”, ne-a mai declarat oficialul Hello Holidays care spune că se încearcă compensarea majorărilor cu reducerile din campaniile promoționale din timpul anului. “Obiceiul turiștilor de a cumpăra în perioada de early booking, când reducerile ajung și la 50%, a revenit în 2022 și ne așteptăm să se păstreze”, mai spune Denisa Oprea, directorul de marketing de la Hello Holidays.

De la early booking la last minute

Pandemia a schimbat și modul în care românii au ales să-și facă vacanța. De la vacanțe cumpărate înainte în perioadele de early booking, turiștii au ales în ultimii ani vacanțele last minute.

“Variantele last minute le dădeau o oarecare siguranță în privința călătoriei. Căutau cu prioritate spații de cazare care să le asigure o interacțiune redusă cu ceilalți turiști. Încă de la începutul acestui an am observat o ușoară revenire la obiceiurile de dinainte de pandemie și în privința cumpărării din timp, și în privința numărului de călătorii dintr-un an. În același timp, a crescut numărul turiștilor odată cu renunțarea la toate documentele de călătorie specifice pandemiei peste tot în lume”, ne-a mai declarat directorul de marketing al Hello Holidays.

Cele mai căutate destinații în 2022 la Hello Holidays

Când au ales vacanțele în România, românii au preferat tot ce a inclus bisericile fortificate săsești și cetățile transilvănene sau Maramureșul. Dintre destinațiile externe s-au evidențiat programele la Istanbul, cele pentru Italia, inclusiv programele pentru senior și variantele de circuit cu autocarul, cu vizitarea insulei Capri și Veneția. Litoralul din Croația și Muntenegru completează lista preferințelor, dar și Scandinavia cu fiordurile sale, combinate cu țările nordice și baltice. Turiștii și-au luat vacanțe și în Anglia sau combinată cu Franșa, Benelux, Scoția sau Irlanda. Cererea peste așteptări pentru Cappadocia și Pamukale a făcut ca programele să fie extinse și pentru vara care vine.

Agenția are o flotă cu 16 autocare, două dintre ele adăugate în ultimii doi ani, și este în discuții pentru achiziția a altora noi. “În contextul scumpirilor biletelor de avion, autocarul este o variantă mai ieftină de călătorie, dar prețul nu e totul. Turiștii noștri aleg o vacanță atrași de programul complex propus, de vizitele ori activitățile pe care le propunem”, mai spune oficialul Hello Holidays.

Destinațiile-vedetă de Revelion

Cea mai mare cerere pentru vacanțe de Revlion la Hello Holidays a fost pentru Kusadasi și Didim, motiv pentru care agenți a suplimentat numărul de locuri. S-au mai vândut vacanțe cu avionul și autocarul spre Hurgada, Antalya, Paralia Katerini, Istanbul, Skopje, Atena, Belgrad.

Pentru Revelion avem o mare parte din pachete vândute, atât cu avionul cât și cu autocarul, spre Hurghada, Antalya, Kusadasi, Didim, Paralia Katerini, Istanbul, Skopje, Atena, Belgrad.

Cea mai scumpă vacanță de Revelion vândută a costat 11.093 de euro pentru șase persoane. Pachetul a inclus cazare cinci nopti la hotelul  Regnum Carya Golf&Spa din Belek, Antalya, cu zbor charter, cu toate taxele incluse.

Înființată în urmă cu 15 ani, agenția de turism Hello Holidays este organizator de circuite în România și alte 36 de țări din Europa și Asia, dar și de sejururi în Grecia, Turcia, Egipt, Dubai. Hello Holidays Transport, prin care sunt realizate programele de vacanță ale agenției.

CITEȘTE ȘI Cererea pentru turism e consistentă, speranțele pentru 2023 sunt mai mari – hotelieri

Fotografie de Doru Brad pe Unsplash

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *