Economice

Vești proaste pentru șoferii români și brokerii de asigurări. Primele probleme în piață, după falimentul City Insurance. Excesul de RCA dăunează Grawe

Grawe Asigurări, o societate de talie mică deținută de compania austriacă cu același nume, a început să se ridice peste categoria din care face parte pe măsură ce a accelarat vânzările de RCA, cea mai căutată asigurare din România. Falimentul City Insurance a venit chiar cu o explozie pe această zonă și, în prezent, Grawe adună deja circa 10% din totalul vânzărilor prin brokeri, arată datele de vânzări pe decembrie 2021 și ianuarie 2022 analizate de Economica.

Este un nivel foarte mare pentru o firmă de dimensiunile Grawe, fără mare experiență în piața RCA și cu o capacitate redusă de a gestiona volume mari de daune. Prin comparație, înainte de falimentul City Insurance, cu excepția Euroins nicio societate nu depășea 7-8% din piață, chiar dacă era vorba de companii de câteva ori mai mari decât Grawe. Deși aduc cele mai mari încasări ( circa 1 miliard de euro anual la nivel de piață, sau jumătate din totalul vânzărilor de asigurări), polițele RCA au proprietatea de a fi, în general, păguboase.

Concret, conform datelor ASF, după primele nouă luni ale anului trecut rata combinată a daunei pe linia RCA se apropia de 140%, ceea ce înseamnă că la fiecare 100 de lei încasați firmele scot din buzunar 140 de lei pentru daune, taxe, cheltuieli de vânzare și altele, adică pierd 40 de lei la fiecare 100 de lei. Sigur că acest nivel ridicat de pierderfe a fost influențat de situația City Insurance, ajunsă în faliment, însă arată încă o dată că RCA este o linie riscantă.

Economica remarca explozia Grawe încă din primele săptămâni după prăbușirea City Insurance

După falimentul City Insurance, prețurile din piață au urcat cu circa 40-45%, în medie, după cum a scris Economica în premieră, ceea ce ar permite obținerea unui minim profit, însă și acesta depinde de structura portofoliului, pentru că nu toate categoriile de vehicule aduc același număr de daune.

Camioanele, marea problemă a pieței RCA, dau mari bătăi de cap celor de la Grawe, care nu au putut fundamenta în fața ASF o creștere de preț care să îi scoată din „zona roșie”. Austriecii trebuie să aducă o majorare de capital de 30 de milioane de lei pentru a garanta plata daunelor ce vor veni

Din păcate pentru Grawe, falimentul City Insurance i-a prins cu un tarif mult mai mic decât ceilalți jucători din piață pe zona camioane peste 16 tone. Inevitabil, Grawe (care ca orice societate autorizată să vândă RCA este obligată să coteze pe toate segmentele de risc) a început să vândă pe acest segment. Mai mult, având în vedere creșterea cotei de piață, societatea a primit și de la BAAR camioane în asigurare, prin sistemul asiguraților cu risc ridicat.

AICI tot ce trebuie să știți despre sistemul asiguratului cu risc ridicat sau cum vă poate salva BAAR în cazul în care asigurarea RCA se scumpește peste un anumit nivel

Această evoluție este de trei ori dăunătoare pentru Grawe. În primul rând că segmentul de camioane peste 16 tone presupune o frecvență a daunei de peste 22%, adică 22 din 100 de camioane asigurate provoacă cel puțin un accident pe an, nivel de 5-7 ori mai mare decât în cazul autovehiculelor.

În al doilea rând valoarea daunelor provocate de camioane este cu mult peste cea a unui autovehicul normal, având în vedere dimensiunile vehiculului, dar și faptul că mare parte din accidente se petrec în afara țării.

În al treilea rând, Grawe nu are niciun fel de experiență în gestionarea daunelor provocate de camioane (mare parte dintre ele înregistrate în afara țării), în condițiile în care, în momentul în care austriecii au intrat pe RCA, City Insurance controla circa 80% din această piață, prin contracte cu un preț imbatabil.

Acestea este contextul în care Grawe a notificat ASF pentru o creștere substanțială a prețurilor pe segmentul de camioane. ASF a cerut, însă, explicații detaliate și un istoric clar al daunelor, care să fundamenteze creșterile de preț. Încă o dată lipsa de exeperiență în piață și-a spus cuvântul, în conextul în care Grawe, spun sursele noastre, nu a avut suficiente date interne (statistici privind daunalitatea) cu care să justifice majorarea de preț. ASF a fost, totuși, de acord cu o majorare, însă mai mică decât cea solicitată inițial. În acest moment, Grawe vinde mai scump, însă este tot cea mai ieftina variantă, motiv pentru care continuă să ia camioane. 

Având în vedere situația, ASF a solicitat austriecilor și o majorare de capital de 30 de milioane de lei, menită să asigure lichiditatea necesară pentru a acoperi obligațiile ce vor veni, în contextul actualelor creșteri ale vânzărilor. Amintim și că o altă proprietate a poliței RCA este că în primă fază aduce profituri celor care apasă tare pedala vânzărilor, însă după aproximativ un an și jumătate-doi vine cu daune semnificative care pot destabiliza ușor o firmă. Prin astfel de experiențe au trecut mai multe societăți din România, unele dintre ele ajunse în faliment, pentru că nu au putut aduce capital, altele nevoie să vină cu sume importante și apoi să se retragă aproape complet de pe această piață. În actualele condiții, spun surse din piață, varianta unei limitări drastice a vânzărilor sau chiar a unei renunțări la linia RCA (gest făcut deja de Uniqa) nu este străină de conducerea austriacă a firmei. Dacă și Grawe decide să reducă motoarele, în condițiile în care trei din cele nouă firme de pe piața RCA oricum sunt afară, iar Groupama și Allianz nu vor marșa oricum pe termen lung pe RCA având în vedere comportamentul lor tradițional, va apărea iar o problemă de concentrare.

 

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code