Economice

Ursula von der Leyen: Subiectul scumpirii energiei va fi discutat săptămâna viitoare în Consiliul European. Accentul va cădea pe ajutarea subiecților vulnerabili

„Săptămâna viitoare, la reuniunea informală a Consiliului European din Slovenia, vom discuta acest subiect. Comisia va veni, evident, cu propuneri despre ce putem face la nivel european, cum putem lua presiunea preţurilor mari la energie de pe gospodăriile cu venituri mici, de pe micile afaceri. Acesta este scopul, să rezolvăm aceste probleme, nu legat de statele membre, ci din perspectiva Uniunii Europene, deoarece experienţa ultimilor ani ne arată că orice criză am înfrunta suntem mai puternici împreună, cu avantajul a 450 de milioane de cetăţeni, de a găsi o soluţie pentru oameni”, a afirmat şefa Executivului comunitar.

Ea a susţinut o declaraţie de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni, că preţurile mari la energie reprezintă o problemă globală, dar că aceste chestiuni sunt discutate atât la nivel european, cât şi în Guvernul de la Bucureşti.

„Nu întâmplător doamna preşedinte (al Comisiei Europene – n.r.) şi cu mine am discutat astăzi inclusiv pe acest subiect, destul de mult şi profund. Vreau să fie un lucru foarte clar. Preţurile mari pe energie, în special pe electricitate, nu sunt o problemă românească. Este vorba de o problemă care se pare că a devenit globală. Toată lumea este afectată de aceste creşteri şi soluţiile vrem să le căutăm şi să le găsim împreună începând de săptămâna viitoare, când avem un Consiliu informal în Slovenia şi vom avea primele idei şi soluţii pentru a aborda chestiunea. Însă al doilea lucru foarte important – chiar dacă această problemă nu este una făcută la noi trebuie să o tratăm la noi şi ştiu că Guvernul a luat foarte în serios chestiunea, a pregătit şi pregăteşte un pachet la început pentru consumatorul vulnerabil, probabil că aţi observat că acea lege a fost promulgată la o zi după ce am primit-o de la Parlament tocmai pentru a da Guvernului timp să pregătească aceste compensaţii sau alte măsuri care vin pentru oamenii care nu îşi permit să plătească mai mult, însă e nevoie de mult mai mult şi ştiu din sursă sigură că aceste chestiuni sunt discutate la Guvern”, a spus Iohannis.

El a subliniat că antreprenoriatul are nevoie de măsuri active, deoarece preţurile la energie vor fi resimţite foarte repede de economia reală, de unde vor avea un impact şi asupra altor preţuri.

„Una la mână – problema nu este făcută la noi, doi – noi vom veni cu soluţii concrete acum repede şi în paralel, la nivel european, vom căuta soluţii mai ample, fiindcă dorim să rezolvăm problema durabil”, a subliniat preşedintele Iohannis.

 

The post Ursula von der Leyen: Subiectul scumpirii energiei va fi discutat săptămâna viitoare în Consiliul European. Accentul va cădea pe ajutarea subiecților vulnerabili appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code