Utilizarea trotinetelor electrice ar putea fi interzisă în centrul istoric al unui oraș european. Ce se întâmplă la Cluj-Napoca?
Potrivit estimărilor făcute de jurnaliştii din presa de specialitate, circa 300 de accidente asociate trotinetelor electrice au avut loc la Copenhaga, în anul 2019.
Dezbatere publică la Cluj-Napoca privind regulamentul pentru trotinetele electrice
Ca urmare a numeroaselor solicitări primite în acest sens, Primăria Cluj-Napoca organizează o dezbatere publică online pe marginea unui proiect de Hotărâre vizând Regulamentul privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service, pe domeniul public al municipiului. Dezbaterea va avea loc miercuri, 14 octombrie 2020, de la ora 19:00 și va fi transmisă live, pe pagina de Facebook a Municipiului Cluj-Napoca.
Proiectul supus dezbaterii publice s-a aflat în procedura de consultare publică în perioada 4-21 septembrie 2020. Cei care doresc să participe la această dezbatere pot să o facă potrivit procedurii de dezbatere publică în vederea elaborării și adoptării actelor administrative cu caracter normativ, disponibilă AICI.
Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterii vor fi înscrise pe platforma online de videoconferință, pe baza unui formular completat online, pe site-ul Primăriei municipiului Cluj-Napoca , înainte cu minimum 4 ore de ora stabilită pentru începerea ședinței. Cetățenii care s-au înscris în aceste condiții, vor primi un link prin e-mail, prin care se vor putea conecta la dezbaterea publică și vor putea lua cuvântul.
Leontiuc Marius – folosim surse în informarea noastră pe care le arătăm pe pagina noastră de surse



