Economice

Top 6 tendințe de securitate cibernetică în 2022 și cum să țineți pasul

Iată ce tendințe au identificat specialiștii Atos:

Vizibilitate Nu poți proteja ce nu poți vedea

Pentru a se putea proteja și a fi pregătite de un eventual atac cibernetic, organizațiile au nevoie de o vizibilitate 360* asupra activelor lor. Multe atacuri cibernetice de anul trecut, soldate cu pierderi considerabile pentru companii, au exploatat vulnerabilități cunoscute deja în 2020. Din acest motiv, organizațiile trebuie să-și îmbunătățească programele de gestionare a vulnerabilităților prin adoptarea de tehnologii de prioritizare acestora.

Securitatea mediilor cloud hibride Încredere în cloud 

Companiile vor trebui să implementeze un nou layer de controale de securitate în mediile cloud, edge și tradiționale. Acest nivel de încredere în plus va securiza arhitectura, infrastructura, aplicațiile și datele în medii multi-cloud și hibride. 

Noile tool-uri PEC Protejați datele cu orice preț

Instrumentele PEC – privacy-enhancing computation – vor fi testate de organizații în 2022, tendință determinată de cerințele crescute pentru protejarea confidențialității datelor sensibile. Astfel de instrumente protejează și securizează datele în uz și elimină confuziile generate de clasicele „data in tranzit” și „data at rest”. 

Tehnologii de securitate specifice industriei Nu există o tehnologie universală

Nu protejăm dispozitivele medicale cu aceleași instrumente folosite pentru a proteja vehiculele conectate. Așadar, organizațiile vor investi în tehnologii de securitate cibernetică specifice industriei, cum ar fi soluții de securitate industrială, soluții de securitate a dispozitivelor medicale conectate, securitate privată 5G, detectarea amenințărilor auto și își vor extinde ecosistemul de parteneri pentru a include furnizorii de securitate cibernetică specifici industriei.

Încredere zero Verifică întotdeauna

Organizațiile vor aborda principiul „încredere zero” (zero trust) de-a lungul lui 2022 pentru a reduce riscurile asociate muncii de la distanță, dar și alte riscuri cauzate de terțe entități. Nu există o cale unică către acest deziderat, iar companiile abordează acest segment în funcție de nivelul de maturitate la care se află din punct de vedere al transformării digitale.

Externalizarea detecției și răspunsului – Schimbă placa cu infractorii digitali

Deoarece multe centre tradiționale de securitate cibernetică nu reușesc să prevină metodele folosite de atacatori, organizațiile vor investi în soluții de detectare și răspuns gestionate (MDR) în 2022. Astfel de tehnologii ajută la anticiparea și depistarea atacurilor complexe, folosind algoritmi de inteligență artificială pentru a identifica și orchestra un răspuns aproape în timp real. 

Atos este lider global în transformare digitală, având peste 107.000 de angajați și venituri anuale de peste 11 miliarde de euro. Compania ocupă prima poziție la nivel european în domeniile securității cibernetice, cloud și performance computing. Grupul oferă soluții personalizate end-to-end, pentru toate industriile din 71 de țări. Pionier în servicii și produse de decarbonizare, Atos se angajează să furnizeze un sistem digital securizat și decarbonizat pentru clienții săi. Atos este o societate europeană (Societas Europaea), listată la Euronext Paris și inclusă în indicii bursieri CAC 40 ESG și Next 20 Paris.

Scopul Atos este de a ajuta la proiectarea viitorului spațiu informațional. Expertiza și serviciile sale susțin dezvoltarea cunoașterii, educației și cercetării printr-o abordare multiculturală și contribuie la dezvoltarea excelenței științifice și tehnologice. La nivel mondial, Grupul Atos susține faptul ca atât clienții și angajații, cât și membrii societății în general, să trăiască, să lucreze și să se dezvolte într-un mod sustenabil, într-un spațiu informațional securizat.

Share this:

(Visited 9 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *