Economice

Taiwanul anunță moarte ursului panda Tuan Tuan, dăruit de China în 2008

Grădina zoologică a precizat că Tuan Tuan, un mascul în vârstă de 18 ani, a murit sâmbătă, după ce cu o zi înainte instituţia anunţase că boala animalului s-a agravat şi că este imposibil să se menţină o calitate adecvată a vieţii acestuia, chiar şi cu ajutorul medicamentelor.

Tuan Tuan şi partenera sa, Yuan Yuan, ale căror nume înseamnă „unitate” şi „reunire” în limba chineză, au fost oferiţi de către China în 2008 Taiwanului, pe care Beijingul îl consideră parte a teritoriului său, într-un gest ce simboliza o îmbunătăţire a relaţiilor lor, în prezent aflate la cel mai scăzut nivel.

„Echipa noastră medicală a confirmat că inima lui Tuan Tuan a încetat să mai bată la ora 05:48 GMT”, a afirmat instituţia într-un scurt comunicat.

Panda a fost anesteziat pentru o scanare CT sâmbătă, iar echipa medicală a decis „să-l lase pe Tuan Tuan să doarmă”, imaginile arătând că starea lui era „ireversibilă”, au afirmat oficiali ai grădinii zoologice.

„Ar fi fost extrem de dureros şi de riscant pentru Tuan Tuan să fie reanimat după anestezie”, a spus Eric Tsao, un purtător de cuvânt.

Veterinarii au descoperit în august că Tuan Tuan era bolnav după ce în urma analizelor s-a constatat că panda avea o leziune cerebrală.

Gradina zoologică, care bănuia că animalul suferea de o tumoare cerebrală, îi asigura de luna trecută îngrijiri paliative.

La sfârşitul lunii octombrie, medici veterinari chinezi au fost invitaţi de Taiwan să viziteze ursul panda.

Sursa foto: Facebook.com/pandadachengdu

Share this:

(Visited 8 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *