Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat la Timișoara că finanțarea pentru Institutul Regional de Oncologie din oraș nu va mai veni din PNRR, ci din Programul Operațional Sănătate. Odată cu această schimbare, termenul de finalizare a spitalului se prelungește din 2026 până la sfârșitul anului 2028, mai anunță Rogobete, sâmbătă. Potrivit ministrului, în aceste zile […]
Etichetă: timișoara
Ambasadoarea Greciei i-a vizitat pe tinerii răniți în accident la spitalul din Timișoara
Ambasadoarea Greciei, Evanghelia Grammatika, și-a exprimat recunoștința sprijinul autorităților române în gestionarea urmărilor accidentului și îngrijirea răniților. „În primul rând, trebuie să transmit că suntem recunoscători pentru tot sprijinul și cooperarea autorităților românești încă de la început. Când i-am contactat, au fost de foarte mare ajutor. Am ajuns aici, ieri, împreună cu consulul. Vă mulțumesc, […]
O fată de 17 ani a murit în spital, la Timișoara. Se internase cu o stare de somnolență
Luni dimineață, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați de un cadru medical cu privire la decesul unei fete, în vârstă de 17 ani, internată la Spitalul „Louis Țurcanu” de duminică. Fata „prezenta o stare de somnolență”, conform IPJ Timiș. Polițiștii au mers acolo și au constatat că sesizarea se confirmă. Trupul neînsuflețit al […]
Tinerii au organizat manifestații contra lui Călin Georgescu în București, Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași și Constanța
Deocamdată nimeni își își revendică organizarea. Apelul la proteste este făcut pe social media și participă în special tineri, studenți. Candidatul independent a chemat ieri jurnaliștii să facă declarații de presă. Mai multe manifestații contra lui Călin Georgescu au fost aseară în București, Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași și Constanța. În principal, tinerii au fost protestat […]
Poluarea aerului scurtează durata de viață a românilor. Timișoara, cel mai poluat oraș din România
Viața este mai scurtă și sănătatea localnicilor este mult mai șubredă în orașele cu o poluare mare. Un studiu făcut de Universitatea din Chicago arată că particulele fine pot fi mult mai periculoase decât alcoolul. Datele arată că Europa de Est respiră mai mult aer poluat decât occidentalii și asta înseamnă o viață mai scurtă […]
Autostrada Timișoara – Moravița: Studiul de fezabilitate se scumpește cu peste 16%
„Suplimentarea prețului contractului prin introducerea rezervei de implementare aferentă ajustării preturilor în cuantum de aproximativ 16,99% din valoarea restului rămas de executat al contractului la data de 11 mai 2022, reprezentând suma de 1,427 milioane de lei fără TVA,” se arată în anunțul din Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Circumstanţe imprevizibile au condus la necesitatea […]
Compania chineză Topband își majorează capitalul cu 10 mil. dolari pentru finanțarea fabricii din Timișoara. Compania a primit ajutor de stat de peste 5 mil. euro
Majorarea capitalului social este formată exclusiv din depunerea de numerar în bancă de către Topband Smart Europe Company (numele subsidiarei din România). Fondurile vor fi folosite pentru finanțarea fabricii de lângă Timișoara, din localitatea Remetea Mare, în parcul industrial Olympian. Ca urmare a majorării capitalului social, numărul de părți sociale a crescut de la 3,705 […]
Implementarea rețelei 5G în ar trebui să crească producția la fabrica de antene de la Timișoara, Ericsson contează foarte mult pe România – Dragoş Rebegea, country manager Ericsson România
Aproximativ 75% producția fabricii de la Timișoara este pregătită de 5G, echipamentele fiind livrate unui număr de peste 10 clienți globali în 16 țări. ”Implementarea rețelei 5G ar trebui să aibă un efect direct în fabrică și datorită business-urilor din România, operatorilor din România, dar este știut că ceea ce producem la Timișoara nu este […]
Colterm propune Primăriei Timișoara scumpirea gigacaloriei cu 17%
După ce anul trecut actuala administraţie a municipiului Timişoara a dublat, de la 416 lei/MWh la 851 lei/MWh, suma subvenţionată facturată populaţiei fiind de 435 de lei, acum preţul va creşte cu încă 17%, relatează News.ro. Noua scumpire va întra în vigoare de la 1 noiembrie sau 1 decembrie. Decizia va fi luată de municipalitate […]
Retailerul suedez IKEA se pregătește să deschidă magazinul de lângă Timișoara. Lucrează deja la amenajările interioare și angajează peste 200 de oameni
Retailerul de mobilă IKEA se apropie de finalizarea lucrărilor de construcție a magazinului din Dumbrăvița, Timiș, a treia unitate a companiei în România, au declarat pentru Economica viceprimarul localității, Sergiu Grui. Astfel, cel mai probabil la finele acestui an, va avea loc și inaugurarea, data fiind în acord cu planurile inițiale ale companiei. IKEA a […]


