Economice

Statul intervine cu legea în contractele de vânzare de gaze încheiate deja de Petrom și Romgaz, pentru a le obliga să vândă mai mult și mai ieftin populației și CET-urilor – proiect

OUG 27, apărută în martie 2023 spune, în subiectul în cauză, așa: timp de un an începând cu 1 aprilie 2022 cei doi producători de gaze, Petrom și Romgaz (acum se adaugă și BSOG, care a început extracția din Marea Neagră), sunt obligați să vândă gazele pentru două categorii de consumatori la preț plafonat: pentru […]

Economice

Primăria Capitalei oferă microgranturi de 8.000 de lei în cadrul Programului de bugetare participativă pentru tineri – proiect

Potrivit proiectului iniţiat de către consilierul general Ionuţ Aruxandei (USR), programul va fi organizat şi implementat de Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti – Proedus, având un buget în valoare totală de un milion de lei. Programul se va adresa tinerilor cu vârste cuprinse între 14-35 de ani. Conform documentaţiei ataşate, iniţiativa reprezintă un […]

Economice

Agențiile care aduc turiști străini în România vor primi subvenții – proiect

Acesta a adăugat că odată cu modificarea recentă a Legii 346 privind promovarea exportului a fost recunoscut turismul de incoming ca export de servicii, după mulţi ani în care industria a cerut autorităţilor acest lucru. „După doi ani în care am discutat mai mult cu pereţii, avem un dialog substanţial mai bun cu actualul ministru […]

Economice

Cel mai interesant proiect eolian din România. E mare, valorează jumătate de miliard de euro, a primit aviz în ajunul Crăciunului și în jurul lui sunt nume grele din trecutul recent

Este vorba despre un ATR pentru un parc eolian de 441 MW, care urmează să fie amplasat în județul Buzău. Data estimată de punere în funcțiune este finalul anului 2025. Datele sunt publice, pe site-ul Transelectrica. Conform ATR-ul eliberat în ajunul Crăciunului, beneficiar este firma First Look Solution S.R.L.. Noul parc ar urma să fie […]

Economice

Producătorii vor fi obligați să vândă energie la preț plafonat pentru consumul rețelelor de distribuție și transport. Achizițiile se vor face exclusiv de către Transelectrica – proiect

Toți producătorii de energie electrică dispecerizabili ar urma să vândă o parte din energia produsă, la preț reglementat, pentru acoperirea CPT al rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice. Achizițiile se vor face de către Transelectrica. Iată prevederea din draftul OUG în cauză, după care vom explica: “Art. 14 – (1) În perioada în […]

Economice

Furnizorii de energie și gaze vor avea în prețul final o componentă reglementată de stat și un profit plafonat la 5% – proiect

Guvernul va interveni să plafoneze prețurile energiei și gazelor pentru clienții casnici și comerciali timp de un an de zile , începând cu 1 aprilie, dar nu va interveni asupra prețurilor din piața angro, de unde furnizorii își cumpără energia li gazul. Diferența dintre prețul total să-i spunem “real” și cel plafonat la care va […]

Economice

EXCLUSIV Veste foarte proastă pentru Hidroelectrica și pentru “regenerabili”. Supraimpozitarea lor se prelungește și va fi și mai dură – proiect

În pachetul de sprijin pentru consumatorii casnici și industrie din această iarnă, Guvernul a introdus un impozit suplimentar, de tip “windfall tax”. Un impozit de 80% aplicat tuturor producătorilor de energie din surse non-fosile (adică parcurile eoliene, fotovoltaice și hidrocentralele – era și biomasa, dar a fost exclusă) pentru prețuri de vânzare care depășesc plafonul […]

Economice

Pacienţii, inclusiv cei neasiguraţi, vor putea beneficia de noi servicii medicale la medicul lor de familie, de la 1 aprilie – proiect de Ordin al MS şi CNAS

CNAS şi MS au pregătit o serie de noutăţi pentru medicina de familie, aplicabile de la 1 aprilie 2022. Acestea sunt prevăzute într-un proiect de Ordin care modifică şi completează Ordinul comun al MS şi CNAS nr. 1068/627/2021. Pe de o parte, neasiguraţii înscrişi la medicul de familie vor putea primi două servicii adiţionale noi, […]

Economice

Omul de afaceri Dan Șucu dezvoltă un proiect de case sub brandul Mobexpert Homes în Pipera, lângă un proiect vândut de Gigi Becali

Omul de afaceri Dan Șucu dezvoltă un proiect de case în zona de nord a Capitalei, pe strada Vasile Alexandri din Voluntari.  Mobexpert Homes se construiește lângă proiectul Alexander Residence, finalizat și vândut de Gigi Becali. Prima fază a proiectului Mobexpert Homes prevede construcția a 110 case, care vor fi finalizate spre sfârșitul acestui an. […]