„OMV Petrom și Romgaz infirmă informațiile referitoare la o deversare accidentală poluantă în perimetrul Neptun Deep, legată de operațiunile curente. În prezent, nu exista operațiuni de producție pe acest perimetru, iar zăcămintele identificate sunt de gaze naturale”, au transmis oficialii. „Operatorul monitorizează atât calitatea apei în zonele în care se desfășoară operațiuni, cât și activitatea […]
Etichetă: omv
„Accesul la justiție nu poate fi un privilegiu doar pentru cei foarte bogați”. Greenpeace acuză că OMV Petrom, Romgaz și autorități din România au impus cheltuieli de judecată de până la 200.000 de euro
Greenpeace reclamă că legislația din România este neclară, iar aplicarea ei de către instanțe face ca procesele de mediu să devină extrem de costisitoare, transformând un drept fundamental într-un obstacol financiar. Convenția de la Aarhus, la care România este parte, prevede că litigiile de mediu nu trebuie să fie „excesiv de costisitoare” și trebuie să […]
OMV Petrom i-a acordat Christinei Verchere un nou mandat de patru ani în funcția de director general
”În şedinţa de astăzi, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a aprobat: numirea următorilor membri ai directoratului pentru un nou mandat de patru ani, începând cu 17 aprilie 2023 şi până la 16 aprilie 2027: Christina Campbell Verchere – director general executiv si preşedinte al directoratului, Alina Gabriela Popa – director financiar si membru […]
OMV Petrom a încheiat anul 2022 cu un profit net record de 10,3 miliarde lei
OMV Petrom a înregistrat un profit record în 2022, de 10,3 miliarde de euro, cu 260% mai mare decât în 2021. Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom, a subliniat că pentru 2023 investițiile aproape se dublează, la 6 miliarde lei, echivalând cu aproximativ 60% din profitul net din 2022. În 2021, OMV Petrom a […]
Rafinăria Petrom din România a asigurat carburanți pentru rețelele OMV din Ungaria, Slovacia și Slovenia cât timp rafinăria de la Viena a fost închisă în urma accidentului de vara trecută
“3 iunie 2022 a fost o zi pe care angajații rafinăriei OMV Schwechat este puțin probabil să o uite curând. În procesul de mentenanță obligatorie a rafinăriei, învelișul exterior al unei coloane de rafinare s-a deteriorat brusc în timpul unui test de presiune cu apă făcut chiar înainte de a fi repusă în funcțiune. Și […]
Cel mai slab administrator de pensii, cu 500.000 de români repartizați „la ruletă”, vrea să iasă din piață. În ce a investit? Statul român, OMV Petrom, Romgaz și BCR, capete de listă
Cea mai mare investiție făcută de BRD Pensii, administratorul de fond care intenționează să iasă din România, este finanțarea Statului român. Mai clar, aproape 67% din activele totale, evaluate la circa 4,1 miliarde de lei la jumătatea lui decembrie, au mers spre titluri de stat cu diferite scandețe. Procentul este mai mare decât media sistemului, […]
OMV renunță la afacerea cu Gazprom legată de un zăcământ de gaze din din Rusia
“Comitetul Executiv al OMV a decis, azi, să nu mai continue negocierile cu Gazprom privind potențiala achiziție a unei participații de 24,98% în faza de dezvoltare Achimov 4A/5A în zăcământul de gaze și condensat Urengoy și să rezilieze Acordul de vânzare de bază din 3 octombrie 2018”, se arată într-un comunicat al companiei austriece. În […]
”Drifturi” în Piața Mărăști! A lovit reclama OMV și apoi a fugit ca un ”barosan speriat” – VIDEO
Șoferul unui BMW a intrat cu mașina în reclama de la OMV Mărăști, după ce a făcut drifturi în sensul giratoriu.”După două ture de ”drifturi” în sensul giratoriu( Mărăști), a ajuns în OMV, dar nu să alimenteze. La ora 00:20 s-a întâmplat.Primul lucru pe…
”Drifturi” în Piața Mărăști! Un BMW a lovit reclama OMV, iar șoferul a fugit – VIDEO
Șoferul unui BMW a intrat cu mașina în reclama de la OMV Mărăști, după ce a făcut drifturi în sensul giratoriu.”După două ture de ”drifturi” în sensul giratoriu( Mărăști), a ajuns în OMV, dar nu să alimenteze. La ora 00:20 s-a întâmplat.Primul lucru pe…
„Taxa de solidaritate” ar lovi peste 330 de companii. Dacia, OMV, Lidl, Kaufland, Dedeman, în top
„Taxa de solidaritate”, gândită de noii guvernanţi pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro, ar lovi, dacă va fi şi introdusă, în peste 330 de companii.


