Dara a câștigat ediția aniversară, a 70-a, a Concursului Eurovision pentru Bulgaria, cu piesa „Bangaranga”, aducând, astfel, țării sale prima victorie din istoria participării sale. O victorie pe care nimeni n-a anticipat-o. Ba chiar, marii specialiști în Eurovision, cei care urmăresc concursul de decenii, au dat ca favorită Finlanda, eliminând din start multe țări, printre […]
Etichetă: harta
Trump este acuzat că a arătat o hartă clasificată pasagerilor unui zbor privat
Reprezentantul Jamie Raskin, principalul democrat din Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților, a declarat că Departamentul de Justiție i-a furnizat o notă „incriminatoare” despre modul în care Trump a gestionat documentele clasificate, potrivit BBC. Documentul din 2023, pregătit pentru consilierul special Jack Smith, susține, de asemenea, că Trump a ascuns unele înregistrări pentru a-și promova interesele […]
CNN pune România pe harta călătoriilor de neratat în 2025. Ne sunt lăudate tradițiile locale, dar și traseul montan Transilvanica
România este prezentată ca fiind o țară misterioasă. Avem o țară frumoasă care se distinge ca o destinație unică datorită diversității sale impresionante de peisaje. Jurnaliștii de la CNN descriu vârfurile impunătoare ale Carpaților, care oferă oportunități excelente pentru drumeții și schi. După revista Vogue, și CNN pune România pe harta călătoriilor de neratat în […]
Uniunea Europeană dezvoltă o „hartă a creierului” pentru progrese în neuroștiință și tratamente inovatoare
UE finanțează o „hartă digitală a creierului” pentru avansuri în neuroștiință. Proiectul „creierului uman” a implicat 150 de instituții din 19 țări, între 2013 și 2023. Tehnica de neurostimulare dezvoltată permite paraplegicilor să meargă din nou. Una din descoperirile proiectului este un implant care poate reda orbilor vederea. Proiectul sprijină tratamente pentru afecțiuni neurologice. Profesoara […]
Cum stă România pe harta mondială a clusterelor de tehnologie și știință
Clusterele de inovare S&T (Știință&Tehnologie) sunt adesea denumite „hub-uri științifice și tehnologice” adică zonele geografice din întreaga lume cu cea mai mare densitate de inventatori și autori științifici. WIPO este Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (World Intellectual Property Organization) este una din agențiile specializate ale Națiunilor Unite. Un cluster de tehnologie și știință este important […]
Harta riscurilor de cutremur și inundații, în rapoartele firmelor de asigurare: ” Mitul Vrancea” e doar un mit. Ce județe sunt adevăratele campioane ale pagubelor?
Teoretic, firmele de asigurare sunt primele interesate să cunoască cu cât mai mare exactitate riscurile la care sunt expuse clădirile din România, în funcție de zonă, având în vedere că ele stabilesc tarifele pentru polițele de locuință în funcție de riscuri. Practic, însă, firmele de asigurare merg rareori în profunzime, preferând să folosească estimările mai […]
Cum va arăta harta comerțului alimentar modern în 2023. Marii retaileri se pregătesc să apese din nou pedala de accelerație
Cu 346 de magazine la nivel local, după un an 2022 cu 38 de inaugurări, dintre care 10 relocări, Lidl, liderul pieței comerțului alimentar din România, se abține să-și anunțe, pentru moment, planurile de expansiune pentru 2023. Întrebați de Economica despre planurile de investiții, reprezentanții companiei au preferat să vorbească exclusiv despre trecut. „Suntem prezenți […]
Harta care îți arată unde ar fi fost orașul tău acum 600 de milioane de ani
Pământul a trecut prin diverse schimbări de-a lungul a milioane de ani, așa că este greu de imaginat unde ar fi fost locurile din zilele noastre în acele vremuri străvechi. O hartă interactivă care poate identifica în mod incredibil cum arăta o locație în anumite perioade din istorie. Harta pare să arate cum arăta Pământul […]
Record de locuințe vândute în București, în 2022. La nivel național, scăderea e de 4%. Harta celor mai mari piețe imobiliare din țară
Anul trecut s-au cumpărat mai multe apartamente în București față de 2021, arată datele ANCPI analizate de Economica.net. Astfel, au fost tranzacționate 57.577 de unități individuale, față de 52.000 de unități în 2021. Pentru județul Ilfov, acolo unde în multe dintre localitățile din apropierea Capitalei au fost construite proiecte rezidențiale, datele ANCPI arată o scădere […]
Piața locuințelor din București fierbe: tranzacțiile cu apartamente au crescut cu 40% luna trecută față de noiembrie 2021. Situația pe județe, HARTĂ
S-au cumpărat mai multe apartamente în București în luna noiembrie, față de aceeași lună a anului trecut. Avansul este unul considerabil: aproape 40%. Și pentru primele 11 luni se observă o creștere de 13%. Astfel, anul acesta, în perioada ianuarie-noiembrie, s-au tranzacționat peste 52.000 de unități individuale în București, față de 46.200 de unități tranzacționate […]



